Expoziţia "RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă" de la Muzeul Naţional de Artă al României se va prelungi cu încă o lună, şi anume, în perioada 12 februarie - 15 martie, cu program normal de vizitare, miercuri - vineri, 10:00 - 18:00 şi sâmbătă - duminică, 11:00 - 19:00, potrivit Agerpres.
"Locul lucrării lui Matisse, care se va întoarce la Centrul Pompidou din Paris, va fi ocupat de intervenţia in situ realizată de artistul vizual Mircea Cantor şi intitulată Mai aproape de departe (desen în tuş aplicat direct pe perete, ţesături brodate şi fragmente de hârtie). Lucrării murale i se va alătura, începând de miercurea viitoare, o piesă arheologică de excepţie - Statueta antropomorfă feminină realizată cu peste 6000 de ani în urmă, din lut modelat, incizat şi ars, aparţinând Culturii Cucuteni - împrumutată de la Complexul Muzeal Naţional Neamţ", transmite, miercuri, MNAR.
În completarea programului expoziţional, MNAR va organiza în parteneriat cu Asociaţia Moara de hârtie din Comana o serie de ateliere de ţesut şi brodat dedicate grupurilor de elevi, prin intermediul cărora participanţii vor descoperi meşteşugurile tradiţionale lucrând la minirăzboaie de ţesut sau exersând cusătura în punct de cruce, realizând câte un covoraş sau o miniie din lemn, pe care le vor lua acasă.
Costul participării la unul dintre ateliere este de 70 lei/participant (include biletul de intrare în expoziţie, tur ghidat şi materialele de lucru), iar participarea la ambele ateliere este de 120 lei/participant. Cadrele didactice însoţitoare beneficiază de gratuitate.
Vârsta minimă de participare este de opt ani şi înscrierile la ateliere se pot face la: programari@moaradehartie.ro sau la numărul 0784 266 262 (telefon/WhatsApp).
Totodată, publicul va avea ocazia să achiziţioneze catalogul expoziţiei, editat în condiţii grafice de excepţie, cu 300 de pagini în care se regăsesc atât reproduceri de înaltă calitate ale tuturor operelor de artă expuse cu acest prilej, cât şi o prezentare detaliată a întregului proiect tematic şi curatorial al expoziţiei.
Expoziţia "RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă" reuneşte peste 300 de piese, provenind din patrimoniul MNAR şi din diverse muzee naţionale şi internaţionale, din colecţii private şi de la artişti contemporani. Larga acoperire istorică şi geografică a expoziţiei contextualizează reprezentările costumului naţional românesc, nu doar prin raportarea la ilustrarea în artă a portului popular al altor minorităţi din România (maghiară, germană), ci şi prin raportarea la reprezentările artistice ale costumelor populare din regiuni limitrofe - din Ucraina, Moldova şi Bulgaria -, pentru a pune în evidenţă asemănările şi deosebirile, influenţele şi constantele.





























Comentează