Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Familia Cosma ar putea fi judecată "acasă" în dosarul de corupţie - Vlad Cosma nu mai are calitatea care a atras competenţa instanţei supreme

www.adevarul.ro
Mircea (stanga) si Vlad (dreapta) Cosma

Dosarul de corupţie în care sunt judecaţi Mircea şi Vlad Cosma, fostul preşedinte al CJ Prahova şi fiul acestuia, are termen, vineri, la instanţa supremă la un complet de  trei judecători.

Avocaţii spun că  instanţa ar putea lua în discuţie sau chiar ridica din oficiu excepţia competenţei după calitatea persoanei, pentru a vedea dacă instanţa supremă mai are competenţa de a tranşa acest caz după ce Vlad Cosma nu mai are calitatea de deputat.

Pe fondul acestei situaţii dosarul acestora de corupţie ar putea fi declinat instanţei Tribunalul Prahova, aceasta fiind instanţa competentă după locul de producere a infracţiunilor.

Dosarul se află în faza de rejudecare în primă instanţă după ce, în primul ciclu, în faza de fond al procesului, alţi trei judecători ai ICCJ au stabilit pedepse cu ani grei de închisoare cu executare pentru aceştia.

Ulterior, în etapa de apel a procesului, la un complet de cinci judecători de la ICCJ, majoritatea martorilor acuzării şi-au retras declaraţiile, iar Vlad Cosma a început să publice înregistrări şi fotografii care să îi susţină acuzaţiile că dosarele făcute de procurorii DNA Ploieşti sunt construite pe probe falsificate.

Vlad și Mircea Cosma au fost trimişi în judecată în 2014, însă cei doi au reușit să obțină reluarea de la zero a dosarului în care sunt acuzați de corupție, după ce au susținut că procurori de la DNA Ploiești au fabricat probe și au influențat martori.

Aceste afirmații au dus ulterior și la anchetarea magistraților şi trimiterea lor în judecată pentru pretinse fapte de represiune nedreaptă şi plăsmuirea unor probe.

Astfel, completul de 5 magistraţi de la instanţa supremă a decis anularea primei decizii, cea de condamnare la pedepse substanţiale şi trimiterea cazului înapoi la un complet de trei judecători pentru judecarea de la zero a cazului.

Completul de judecată, format din magistraţii Iulian Dragomir (preşedinte), Ştefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Şerban şi Geanina Arghir, a avut nevoie de un an de zile să redacteze motivarea în acest dosar.

„Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în speţă, o parte din martorii şi inculpaţii audiaţi în faţa instanţei de control judiciar, pe ale căror depoziţii instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de condamnare, au oferit informaţii contradictorii prin raportare la cele declarate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească în fond, de natură să pună sub semnul întrebării legalitatea şi loialitatea administrării probatoriului în faza de urmărire penală, cu posibile consecinţe asupra reţinerii existenţei faptelor şi a săvârşirii lor de către inculpaţi”, potrivit celor notate în motivarea completului de cinci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.