Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fanii serialului 'The Crown' aşteaptă cu nerăbdare ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea: 'Un sezon întreg, în viaţa reală'

news.ro
charles camila

"Vom pune ceasul să sune la ora 4 dimineaţa", a declarat Mimi Gill, o locuitoare de 43 de ani din statul american Florida, care spune că nu va rata pentru nimic în lume ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea, programată sâmbătă, 6 mai, informează AFP.

Această admiratoare a serialului "The Crown", care prezintă domnia reginei Elisabeta a II-a şi este difuzat pe platforma de streaming Netflix, intenţionează să nu rateze niciun detaliu din acest "eveniment atât de rar, impregnat de tradiţii, de celebrări": prima încoronare a unui monarh britanic din ultimii 70 de ani. Şi a doua care va fi difuzată la televizor, potrivit Agerpres.

Co-creatoare şi administrator al grupului de Facebook intitulat "The Crown Fan Club", ce numără peste 42.000 de persoane, Mimi Gill va modera cu această ocazie o discuţie în direct pentru a comenta ceremonia "alături de fani din lumea întreagă". Există zeci de alte cluburi similare pe această reţea de socializare.

"Am impresia că trăim un sezon întreg din 'The Crown'", a declarat ea.

"Au existat atât de multe evenimente fericite şi triste de-a lungul ultimilor ani pentru familia regală", de la Jubileul de Platină celebrat în 2022 pentru a marca domnia de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a şi până la moartea suveranei în septembrie, trecând prin "Megxit", decizia prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, de a se îndepărta de familia regală în 2020 şi de a se muta în California, şi publicarea controversatului volum de memorii al prinţului Harry, intitulat "Spare".

Al cincilea sezon al serialului "The Crown", care este totodată penultimul, a prezentat o perioadă "fierbinte" pentru monarhia britanică, în contextul în care divorţul lui Charles, pe atunci prinţ de Wales, de prinţesa Diana a provocat o ploaie de critici ce au vizat libertăţile pe care şi le-au luat producătorii americani ai show-ului TV.

Platforma Netflix a fost nevoită să includă în octombrie 2022 un avertisment pe pagina de start a serialului în care se precizează că este vorba despre "o ficţiune inspirată din fapte reale", în condiţiile în care refuzase iniţial să facă acest lucru.

Serialul "The Crown" are numeroşi fani şi reprezintă una dintre cele mai de succes producţii ale platformei americane: sezonul 5, lansat în noiembrie, s-a clasat în Topul 10 al celor mai vizionate producţii în 88 de ţări. Netflix, care avea 230,7 milioane de abonaţi plătitori în ianuarie 2023, nu a divulgat însă datele de audienţă înregistrate de acest serial.

"Mai mult ceai şi biscuiţi"

Încoronarea cu mare fast a reginei Elisabeta a II-a în 1953 a atras peste 27 de milioane de telespectatori în faţa micilor ecrane doar în Regatul Unit, potrivit site-ului oficial al familiei regale britanice, într-o epocă în care nu toate gospodăriile aveau un televizor.

Pentru a marca acel moment esenţial în debutul serialului, "The Crown" a consacrat un episod din primul său sezon, difuzat în 2016, recreând în cele mai mici detalii ceremonia de încoronare a fostei suverane, combinând scene filmate pe un fundal verde cu imagini reale preluate din arhivele BBC.

Acel episod a făcut-o pe Marie, o profesoară din Montreal, să îşi dorească să urmărească încoronarea de sâmbătă în direct, "pentru a vedea toată logistica şi pentru a compara puţin cele două ceremonii".

Serialul "The Crown" a reaprins interesul acestei canadience de 50 de ani pentru monarhia britanică. "După fiecare episod, mă conectam pe mai multe site-uri pentru a descoperi ceea ce era adevărat şi ce nu", a dezvăluit ea.

Producţia Netflix a inclus şi scena ungerii ca regină a Elisabetei a II-a, realizată în epocă departe de privirile publicului. Regele Charles al III-lea va continua această tradiţie, refuzând ca această parte a ceremoniei de încoronare să fie filmată

"Voi remarca toate diferenţele", a spus Lara Erana Turbanada, care afirmă că nu va rata pentru nimic în lume ceremonia de sâmbătă, pe care o va urmări din Filipine. "Am impresia că trăiesc un episod din 'The Crown', în viaţa reală", a mai spus ea.

Regele Charles "a dovedit deja că vrea să îşi croiască propriul drum, aşa că mă îndoiesc că va fi altfel în timpul încoronării", a afirmat Michelle Masteller, o altă admiratoare înfocată a serialului "The Crown", care se aşteaptă însă la un spectacol mult diferit faţă de cel organizat în urmă cu 70 de ani.

În schimb, Mimi Gill consideră că "telespectatorii care urmăresc 'The Crown' vor fi mai mult interesaţi de asemănări, de elementele de istorie şi de tradiţia atemporală care se perpetuează odată cu domnia regelui Charles al III-lea".

"Ţinutele şic, marile coroane"...."toate acestea reprezintă un enorm spectacol", a declarat entuziasmată Lara Erana Turbanada. "Seamănă cu spectacolul din pauza galei Super Bowl (finala campionatului de fotbal american - n.red.), însă cu mai mult ceai şi biscuiţi", a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.