Finance Ministry raises RON 540-plus ml from banks

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 12-05-2025 20:56

Actualizat: 12-05-2025 23:56

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministerul Finanțelor Publice a atras luni de la bănci 540,3 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni guvernamentale de tip benchmark, cu o scadență reziduală de 14 luni și un randament mediu de 8,45 puncte procentuale, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au depus oferte în valoare de 1,345 miliarde de lei.

O sesiune suplimentară de licitație este programată marți, prin care statul intenționează să atragă încă 75 de milioane de lei, la randamentul stabilit luni pentru obligațiuni.

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna mai a acestui an de la băncile comerciale 5,4 miliarde de lei, la care se pot adăuga 660 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de licitații necompetitive aferente licitațiilor de obligațiuni.

Suma totală de 6,06 miliarde de lei este cu 1,635 miliarde de lei mai mică decât cea de 7,695 miliarde de lei planificată pentru aprilie și va fi utilizată pentru refinanțarea datoriei publice și a deficitului bugetar de stat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri