Premium
Este absolut obligatoriu un act normativ care să stabilească termenele în care autoritățile publice - Președintele, Guvernul sau Parlamentul - trebuie să-și exercite atribuțiile constituționale.
Poate fi lege sau ordonanță de urgență, necesitatea acesteia din urmă fiind determinată de urgența restabilirii stării de constituționalitate, incompatibilă cu orice blocajul instituțional creat de tergiversarea îndeplinirii unor obligații constituționale, scrie, pe Facebook, fostul avocat al Bombonicăi Prodana, Toni Neacșu. Postarea lui Neacșu are legătură directă cu tergivevrsarea numirii de noi miniștri la Dezvoltare și Transporturi. Președintele Klaus Iohannis ține vacante posturile de miniștri de mai bine de două luni, refuzând numirea Liei Olguța Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi, găsind diverse lipsuri în actele trimise de Guvernul României.
"Pentru reinstaurarea supremației Constituției orice întârzire, inclusiv urmarea procedurii legislative simple, este nepermisă. Constituția se aplică în continuu, fără pauze ori întreruperi.
Curtea Constituțională a dezvoltat principiul colaborării loiale între autorități, care derivă chiar din principiul loialității constituționale, care reprezintă atașamentul fața de valorile constituționale, respectarea Constituției în litera și în spiritul acesteia, îndeplinirea cu bună credință a
obligațiilor și respectarea drepturilor pe care Constituția le prevede, încadrarea în limitele de competență stabilite de textele constituționale și respectarea competenței reglementate pentru toate autoritățile publice, cooperarea, colaborarea, consultarea în îndeplinirea competențelor concurente.
În baza acestui principiu, de exemplu, Curtea Constituțională a stabilit că procedura numirii miniștrilor presupune colaborare loială între Președintele României și primul ministru. Preşedintele României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru, motivele cererii Preşedintelui României neputând fi cenzurate de primul-ministru.
Problema este că în Constituție nu sunt trecute termene în care Președintele, sau alte autorități publice, trebuie să-și exercite atribuțiile ce le revin potrivit legii supreme ori potrivit principiului colaborării loiale.
Nefiind trecute astfel de termene, în practică autoritățile tind să tergiverseze exercitarea atribuțiilor, de regulă urmărind câștiguri pur politice sau electorale. Este ceea ce se întâmplă frecvent în practica instituției prezidențiale în raporturile sale cu Guvernul. Președintele exploateză la maximum inexistența expresă a unor termene, prin acest comportament pasiv nefâcând altceva decât să creeze sau să agraveze conflictele juridice de natură constituțională între autoritățile publice, cu efectul creării unor blocaje instituționale.
Astfel fiind, legiuitorul, ținut să garanteze continua aplicare a Constituției în statul de drept care este România, are obligația să dea expresie spiritului Constituției și obligației la colaborare loială dezvoltat de CCR și să instituie termenele maxime în care autoritățile publice trebuie să-și exercite competențele și obligațiile constituționale.
În ce privește întinderea acestor termene, trebuie plecat de asemenea de la Constituție. Ele trebuie să fie rezonabile, adică nici prea scurte, astfel încât să știrbească dreptul de apreciere al autorității publice, dar nici prea lungi, astfel încât să poată duce la crearea unor blocaje datorită pasivității și intenției de tergiversare.
Pentru Președintle României Constituția prevede un termen de 20 zile în care acesta are obligația de a promulga o lege adoptată de Parlament. Este termenul cel mai apropiat care trebuie luat în calcul pentru normativivizarea obligației de a acționa a Președintelui României în cazuri similare.
De exemplu, Președintele este cel care numește judecătorii definitivi în funcție. În lipsa unui termen Președintele practic bloca, neconstituțional și abuziv, numirea oricărui judecător care îi este incomod, invocând absența termenului și tergiversând la nesfârșit numirea, care este o formalitate, de exemplu ani de zile. Este doar un exemplu teoretic, dar el poate fi extrapolat și la relația constituțională stabilită între Președinte și Guvern.
Un alt termen prevăzut de Constituție este cel de 10 zile în care prim-ministrul desemnat trebuie să Parlamentului votul de încredere asupra listei Guvernului.
Termenul maxim prevăzut de Constituție pentru neexercitarea atribuțiilor constituționale și legale este cel de 45 de zile, care, teoretic, poate duce la constatarea imposibilității exercitării funcției.
Între aceste limite, 10 zile minimum și 45 maximimum, aș vedea eu reglementată problema termenlor în care autoritățile publice trebuie să fie obligate să-și exercite atribuțiile legale și constituționale pe care le au.
Dacă legiutorul, prin lege sau prin ordonanța de urgență, nu reglementează această problemă înseamnă să lăsăm aplicarea Constituției la arbitrariul persoanelor care reprezintă la un moment dat diferitele autorități publice, ceea ce este de neacceptat într-un stat în care loialitatea autorităților față de Constituție este obligația supremă", consideră avocatul.
