Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul premier Adrian Năstase așteaptă VERDICTUL ICCJ privind `ALBIREA` sa după CONDAMNĂRILE din dosarele DNA

adrian nastase

Fostul premier al României Adrian Năstase, condamnat în două dosare penale de mare corupție instrumentate de DNA, așteaptă, marți, verdictul judecătorilor ICCJ privind cererea sa de reabilitare și de ștergere a celor două pedepse din cazierul judiciar.

În 8 octombrie, fostul demnitar cu grad secund în statul român, a introdus acțiunea de reabilitare pe cale judecătorească prevăzute de articolul 527 din Codul de Procedură Penală.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept...

Articolul invocat se referă la reabilitare, și arată că aceasta „are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere, acordată de instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute în prezentul capitol”.

Articolul 150 vizează cazul persoanei juridice care cerere reabilitarea și arată că „are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune”, acesta nefiind cazul fostului prim-ministru al României.

Al doilea articol indicat în articolul 527, 165, arată că „rebilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune”.

Citește și: Expertiză CRIMINALISTICĂ și de VOCE cerută de foștii ȘEFI ai Academiei de Poliție la ICCJ...

Reabilitarea mai intervine și în alte condiții, potrivit legilor aflate în prezent în vigoare, respectiv:

(1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;

b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;

d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate.

(2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul...

Condamnările ex-prim-ministrului Năstase

În luna iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în procesul “Trofeul Calității”.

Astfel el a devenit primul premier post-decembrist condamnat la închisoare cu executare, și „victima„ cu cea mai mare greutate a Parchetului Național Anticorupție (PNA) înființat în mandatele sale.

El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate în 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea sa de eliberare condiţionată.

La nici un an mai târziu, în ianuarie 2014, Adrian Nastase a primit a doua condamnare definitivă - patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian.

În acest al doilea dosar el a fost acuzat că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro.

Aceste foloase au constat în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Fostul premier a fost eliberat condiționat din închisoare în 21 august 2014, după ce pedepsele au fost contopite iar el a petrecut cinci sute de zile în mediu carceral.

Este de amintit că în ambele dosare judecătorii ICCJ au readministrat toate probele anchetatorilor DNA, pe parcursul a zeci de termene de judecată iar deciziile de condamnare au venit din partea tuturor celor patru complete de judecată care au analizat cazul, respectiv două complete de fond și două complete de recurs.

Citește și: Declarație ȘOC în dosarul agenților VIOLENȚI de la SECȚIA 16: „Nu l-am denunțat pe Șeicaru„ ...

Adrian Năstase a fost decorat în 2002, când era prim-ministru, de către președintele de atunci Ion Iliescu. Năstase a primit Ordinul Naţional "Steaua României“ în grad de Mare Cruce "pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării".

DNA - un „Trofeu al Calității”...

Procurorii DNA anunțau în mod oficial în ianuarie 2009 trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

- ADRIAN NĂSTASE, fost preşedinte al Partidului Social Democrat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată

- IRINA PAULA JIANU, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; fals intelectual la Legea contabilităţii, săvârşite sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată;

- GASPAROVICI DIANA, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată

- VASILE MIHAIL CRISTIAN, director general al SC EUROGRAFICA SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

- POPOVICI BOGDAN în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

- POPOVICI MARINA IOANA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

Citește și: O NOTĂ SECRETĂ l-ar plasa pe șeful DALI din MAI într-o presupusă DELAPIDARE a unui hotel din vestul țării...

În rechizitoriul transmis atunci magistraților ICCJ anchetatorii anticorupție notau că în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei JIANU Irina Paula, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”.

În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase.

Evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra inculpatei JIANU IRINA PAULA (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra inculpatului Popovici Bogdan (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra inculpatei Popovici Marina Ioana (persoană care, împreună cu Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra inculpatului Vasile Mihail Cristian, administrator al SC EUROGRAFICA SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD) precum şi asupra altor persoane.

Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective. Asupra unui alt grup de participanţi – reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.

Taxele de participare au fost de 5 milioane ROL pentru persoane fizice şi 15 milioane ROL pentru persoane juridice.

Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica. Însă, inculpata JIANU Irina Paula, cu sprijinul inculpatei Gasparovici Diana, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de inculpaţii Popovici Bogdan şi Popovici Marina Ioana ( SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). I.S.C. nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit „Decontul de cheltuieli” astfel că nici o cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal.

Societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, S.C. AROND S.R.L, controlată tot de inculpaţii POPOVICI BOGDAN şi POPOVICI MARINA IOANA S.C. având ca obiect în principal servicii de „concepţie” şi „organizare”. Respectivele contacte erau menite să justifice 92% din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate.

Ulterior, pentru a se disimula provenienţa banilor, prin operaţiuni de spălare de bani (cesiune de acţiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri şi prestări servicii) desfăşurate prin intermediul societăţilor SC MEDIA ON SA, SC FORUM INVEST SA, Fundaţia Invest, toate controlate de soţii Popovici, suma de 53.256.338.838 ROL a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL.

Din această sumă, inculpatul Vasile Mihail Cristian a plătit 33.841.734.455 ROL, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea inculpatului Adrian Năstase ).

Citește și: Ultimul martor din dosarul Belina a fost audiat - Dosarul intră ÎN LINIE DREAPTĂ...

Pentru a disimula destinaţia ilicită a banilor proveniţi din organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii” şi pentru a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului Adrian Năstase, inculpatul Vasile Mihail Cristian a întocmit, atât personal cât şi prin interpuşi, documente comerciale şi financiar-contabile false. Sub aparenţa unor cheltuieli efectuate cu activităţi de publicitate pentru SC. Eurografica S.R.L., prin falsificarea înscrisurilor sus-menţionate, inculpatul Vasile Mihail Cristian a achiziţionat, livrat şi plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru inculpatul Adrian Năstase.

În acelaşi mod, inculpatul Adrian Năstase a obţinut foloase necuvenite şi de la S.C. VERTCON S.A Bacău (societate controlată de inculpata Irina Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 ROL, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală şi alte cheltuieli efectuate în acelaşi scop.

Măsuri asiguratorii:

- s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 118.650 USD aparţinând inculpatului ADRIAN NĂSTASE in vederea confiscării speciale cu referire la foloasele necuvenite primite de acesta.

- s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor JIANU IRINA PAULA, GASPAROVICI DIAN, POPOVICI BOGDAN, POPOVICI MARINA IOANA, MIHAIL CRISTIAN VASILE până la concurenţa sumei de 64.813.844.913 ROL.

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatului VASILE MIHAIL CRISTIAN situat în Bucureşti

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuiţilor POPOVICI BOGDAN şi POPOVICI MARINA IOANA, situat în Bucureşti

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei GASPAROVICI DIANA, situat în Brăila

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei JIANU IRINA PAULA, situat în Bacău

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat ISC prin faptele inculpaţilor este de 69.611.552.132 ROL, constituit din neîncasarea taxelor de la participanţi (61.549.713.021 ROL) şi din cheltuieli nelegale efectuate de ISC din fonduri proprii (8.061.839.111 ROL).

DNA la Muzeul Zambaccian

Un an mai târziu, în mai 2010 DNA îl trimitea pe Adrian Năstase în judecată într-un al doilea, dosar, dosarul bunurilor venite din China.

La acea vreme protagoniștii în dosar au fost:

ADRIAN NĂSTASE, fost prim ministru al Guvernului României, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

Citește și: Martorii GREI ai DNA au DESFIINȚAT-O pe Elena Udrea în sala de judecată: `S-a spus cu subiect si predicat că Elena Udrea era la butoane`...

- luare de mită în formă continuată
- şantaj
DANIELA NĂSTASE, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de
- complicitate la luare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false în legătură cu fapta de corupţie,
- spălare de bani în legătură cu infracţiuni de corupţie, toate în formă continuată
IRINA PAULA JIANU, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.), în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de
- dare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie,
- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire de acte falsificate şi
- spălare de bani, toate în formă continuată.

În noul rechizitoriu anchetatorii de la DNA arătau că în perioada 2002 – 2004, în calitate de prim-ministru - cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului – ministru - inculpatul Adrian Năstase a primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase foloase necuvenite în valoare de 22.155.985.853,08 ROL (aproximativ 630 000 euro la cursul de schimb 2002/2004).

Acestea foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi respectiv municipiul Bucureşti, str. Cristian Tell. Concret, au fost primite următoarele foloase necuvenite:
a) De la inculpata Irina Paula Jianu:

- suma de 3.702.843.845 ROL reprezentând contravaloarea unor bunuri achiziţionate din China şi a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în ţară şi transportul intern;
- suma de 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de S.C. REGAL GLASS SRL Bacău la imobilul său din localitatea Cornu, judeţul Prahova şi suportate din fondurile S.C. VERTCON S.A. Bacău (1.407.535.800 lei) şi S.C. REGAL GLASS SRL Bacău (620.309.022,27 lei);
- suma de 16.425.297.185,81 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în str. Cristian Tell din Bucureşti, din care 12.610.443.157 ROL lei din fondurile S.C. CONIMPULS S.A.Bacău, 1.186.854.028,81 ROL din fondurile S.C. VERTCON S.A. Bacău şi 2.628.000.000 ROL din bani personali ai inculpatei Irina Paula Jianu.

Citește și: Fostul ministru Bodog NU FACE GREȘEALA lui Liviu Dragnea - Intrat pe mâna DNA...

Sumele de bani au fost primite de la inculpata Irina Paula Jianu în scopul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru asigurarea pentru aceasta a unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla.

b) De la martorul Ioan Păun
- prestarea serviciilor de achiziţionare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere şi organizarea transportului pe parcurs extern în scopul numirii şi menţinerii acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum şi pentru menţinerea permanentă în misiune în străinătate.

În cursul lunii martie 2006, dată la care exercita funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în scopul îngreunării urmăririi penale în cauza în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în mod repetat, inculpatul Adrian Năstase l-a ameninţat pe consulul Ioan Păun cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru acesta (şi anume că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituţii) pentru a-l determina să-şi retracteze declaraţiile date în cauză şi să nu predea organelor de anchetă documentele doveditoare în posesia cărora acesta se afla.

În perioada 2002-2004, inculpaţii Adrian Năstase şi Daniela Năstase au achiziţionat din China materiale de construcţii, produse electrocasnice, obiecte de mobilier pentru utilarea celor două imobile din Bucureşti (Zambaccian, Cristian Tell) şi a imobilului din localitatea Cornu. Bunurile au fost achiziţionate din diverse târguri, fie fără acte, fie pe baza unor documentele de vânzare emise pe numele martorului Ioan Păun, fiind transportate şi depozitate într-un hotel dezafectat al Ambasadei României din China.

Pentru a ascunde identitatea reală a beneficiarilor şi pentru a crea aparenţa că legislaţia vamală este respectată, o parte din bunurile achiziţionate au fost introduse în ţară ca importuri efectuate de SC VERTCON SA, conducerea acestei societăţi fiind determinată de inculpata Irina Paula Jianu să suporte din fondurile societăţii cheltuieli care nu erau aferente activităţii acestora, respectiv suma de suma de 3.683.683.943 ROL.

Această sumă reprezintă contravaloarea bunurilor achiziţionate din China de Adrian Năstase şi Daniela Năstase, a cheltuielilor de transport şi a taxelor vamale.

Citeşte şi: Cel dintâi PAZNIC al insulei Belina a divulgat tot ce știa despre secretele locului - Ce detalii a oferit judecătorului în dosarul de corupție

Pentru efectuarea operaţiunilor de vamă, din dispoziţia inculpatei Irina Paula Jianu s-au completat cu date nereale documentele comerciale externe şi de transport internaţional, (invoice, packing list-uri, certificate de calitate şi conformitate), centralizatoarele de import şi declaraţiile pentru valoarea în vamă, precum şi avizele de însoţire a mărfii.

Bunurile introduse în ţară ca importuri efectuate de către SC VERTCON SA Bacău au fost transportate în depozitul aparţinând SC REMAT SA Chitila, iar de aici au fost preluate de către adevăraţii proprietari, regăsindu-se în imobilele din Zambaccian, Cristian Tell şi Cornu.

În scopul ascunderii infracţiunilor de dare şi luare de mită, inculpata Irina Paula Jianu şi-a folosit autoritatea pe care o avea asupra administratorilor societăţilor SC CONIMPULS SA Bacău, SC VERTCON SA Bacău şi SC REGAL GLASS SRL Bacău, pentru a determina cele trei societăţi să efectueze lucrări la imobilele din localitatea Cornu, jud. Prahova şi respectiv Bucureşti, str. Cristian Tell, fără încheierea unui contract cu beneficiarii acestor imobile, contract în baza căruia societăţile să stabilească condiţiile de facturare şi încasare a contravalorii lucrărilor efectuate sau să îşi recupereze cheltuielile în caz de neefectuare a plăţilor de către beneficiar.

Autoritatea inculpatei Irina Paula Jianu asupra administratorilor celor trei societăţi deriva din calitatea de fost asociat/administrator şi administrator în fapt, inspector general de stat în cadrul ISC – instituţie cu atribuţii de control în domeniul construcţiilor, şi în baza relaţiei sale de prietenie cu primul ministru.

În acest fel, inculpata i-a determinat să folosească cu rea credinţă banii şi bunurile societăţilor, pierderile suferite de către societăţi ridicându-se la 6.596.717.758 ROL în dauna SC VERTCON SA, la 811.831.452 ROL în dauna SC REGAL GLASS SRL Bacău şi la 12.610.443.157 ROL în dauna SC CONIMPULS SA Bacău.

De asemenea, inculpata a disimulat provenienţa sumei de 2.628.000.000 ROL primită drept mită de Adrian Năstase, introducând banii în S.C. REGAL GLASS S.R.L. ca împrumut societate şi a dispus ca din această sumă să fie decontate lucrările efectuate la imobilul soţilor Năstase din Bucureşti, strada Cristian Tell. Lucrările decontate au fost înregistrate şi respectiv facturate pe un beneficiar fictiv.

La data de 25 ianuarie 2010, procurorii au dispus, în vederea confiscării, instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 22.646.992.267 ROL. La aceeaşi dată, a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpaţilor Adrian Năstase şi Daniela Năstase, situat în Bucureşti pe str. Muzeul Zambaccian, cu valoare de impozitare 1.301.462,51 RON.

Printre degete...strânse

Este de amintit că dosarul bunurilor din China cunoscut și drept „dosarul Zambaccian” a suferit o restituire integrală la procurorii DNA pentru refacere complet, după ce CCR a admis o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul judecății în prima fază.

DNA a trimis în judecată inițial acest dosar în 13 noiembrie 2006 iar în 7 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

S-a apreciat că Adrian Năstase beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost prim ministru. Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată) care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de inculpat în acest dosar.

Potrivit interpretării date de Curtea Constituţională unor prevederi din Legea răspunderii ministeriale, procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor în funcţie trebuie extinsă şi la nivelul foştilor miniştri pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Prin urmare, la data 4 august 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Adrian Năstase, în dosarul sus menţionat.

Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr. 8 din data de 4 martie 2009, conform căreia cere urmărirea penală a lui Adrian Năstase pentru faptele care fac obiectul dosarului menţionat.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
ADRIAN NĂSTASE, fost prim ministru al Guvernului României, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
- luare de mită în formă continuată
- şantaj
DANIELA NĂSTASE, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de
- complicitate la luare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false în legătură cu fapta de corupţie,
- spălare de bani în legătură cu infracţiuni de corupţie, toate în formă continuată
IRINA PAULA JIANU, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.), în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de
- dare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în legătură directă cu infracţiunea de dare de mită,
- participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie,
- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie,
- participaţie improprie la infracţiunea de folosire de acte falsificate şi
- spălare de bani, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2002 – 2004, în calitate de prim-ministru - cu atribuţii de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, de numire a conducătorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi a altor persoane ce îndeplinesc funcţii publice, cu atribuţii de control în ce priveşte activitatea miniştrilor şi atribuţii de control asupra autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale prin Aparatul de lucru al primului – ministru - inculpatul Adrian Năstase a primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase foloase necuvenite în valoare de 22.155.985.853,08 ROL (aproximativ 630 000 euro la cursul de schimb 2002/2004). Acestea foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi respectiv municipiul Bucureşti, str. Cristian Tell. Concret, au fost primite următoarele foloase necuvenite:
a) De la inculpata Irina Paula Jianu:
- suma de 3.702.843.845 ROL reprezentând contravaloarea unor bunuri achiziţionate din China şi a cheltuielilor ocazionate de introducerea acestora în ţară şi transportul intern;
- suma de 2.027.844.822,27 ROL reprezentând contravaloarea lucrărilor de tâmplărie cu geam termopan executate de S.C. REGAL GLASS SRL Bacău la imobilul său din localitatea Cornu, judeţul Prahova şi suportate din fondurile S.C. VERTCON S.A. Bacău (1.407.535.800 lei) şi S.C. REGAL GLASS SRL Bacău (620.309.022,27 lei);
- suma de 16.425.297.185,81 ROL reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţii şi renovare executate la imobilul situat în str. Cristian Tell din Bucureşti, din care 12.610.443.157 ROL lei din fondurile S.C. CONIMPULS S.A.Bacău, 1.186.854.028,81 ROL din fondurile S.C. VERTCON S.A. Bacău şi 2.628.000.000 ROL din bani personali ai inculpatei Irina Paula Jianu.
Sumele de bani au fost primite de la inculpata Irina Paula Jianu în scopul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi pentru asigurarea pentru aceasta a unui statut care să îi confere autoritate deplină în cadrul instituţiei la conducerea căreia se afla.
b) De la martorul Ioan Păun
- prestarea serviciilor de achiziţionare a unor bunuri din China, depozitarea lor temporară la sediul Ambasadei României din China, ambalarea, supravegherea încărcării lor în containere şi organizarea transportului pe parcurs extern în scopul numirii şi menţinerii acestuia în funcţiile de consul general, şef al Consulatului General al României la Hong Kong, precum şi pentru menţinerea permanentă în misiune în străinătate.
În cursul lunii martie 2006, dată la care exercita funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în scopul îngreunării urmăririi penale în cauza în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în mod repetat, inculpatul Adrian Năstase l-a ameninţat pe consulul Ioan Păun cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru acesta (şi anume că acesta lucrează sub acoperire pentru anumite instituţii) pentru a-l determina să-şi retracteze declaraţiile date în cauză şi să nu predea organelor de anchetă documentele doveditoare în posesia cărora acesta se afla.
În perioada 2002-2004, inculpaţii Adrian Năstase şi Daniela Năstase au achiziţionat din China materiale de construcţii, produse electrocasnice, obiecte de mobilier pentru utilarea celor două imobile din Bucureşti (Zambaccian, Cristian Tell) şi a imobilului din localitatea Cornu. Bunurile au fost achiziţionate din diverse târguri, fie fără acte, fie pe baza unor documentele de vânzare emise pe numele martorului Ioan Păun, fiind transportate şi depozitate într-un hotel dezafectat al Ambasadei României din China. Pentru a ascunde identitatea reală a beneficiarilor şi pentru a crea aparenţa că legislaţia vamală este respectată, o parte din bunurile achiziţionate au fost introduse în ţară ca importuri efectuate de SC VERTCON SA, conducerea acestei societăţi fiind determinată de inculpata Irina Paula Jianu să suporte din fondurile societăţii cheltuieli care nu erau aferente activităţii acestora, respectiv suma de suma de 3.683.683.943 ROL. Această sumă reprezintă contravaloarea bunurilor achiziţionate din China de Adrian Năstase şi Daniela Năstase, a cheltuielilor de transport şi a taxelor vamale.
Pentru efectuarea operaţiunilor de vamă, din dispoziţia inculpatei Irina Paula Jianu s-au completat cu date nereale documentele comerciale externe şi de transport internaţional, (invoice, packing list-uri, certificate de calitate şi conformitate), centralizatoarele de import şi declaraţiile pentru valoarea în vamă, precum şi avizele de însoţire a mărfii. Bunurile introduse în ţară ca importuri efectuate de către SC VERTCON SA Bacău au fost transportate în depozitul aparţinând SC REMAT SA Chitila, iar de aici au fost preluate de către adevăraţii proprietari, regăsindu-se în imobilele din Zambaccian, Cristian Tell şi Cornu.
În scopul ascunderii infracţiunilor de dare şi luare de mită, inculpata Irina Paula Jianu şi-a folosit autoritatea pe care o avea asupra administratorilor societăţilor SC CONIMPULS SA Bacău, SC VERTCON SA Bacău şi SC REGAL GLASS SRL Bacău, pentru a determina cele trei societăţi să efectueze lucrări la imobilele din localitatea Cornu, jud. Prahova şi respectiv Bucureşti, str. Cristian Tell, fără încheierea unui contract cu beneficiarii acestor imobile, contract în baza căruia societăţile să stabilească condiţiile de facturare şi încasare a contravalorii lucrărilor efectuate sau să îşi recupereze cheltuielile în caz de neefectuare a plăţilor de către beneficiar. Autoritatea inculpatei Irina Paula Jianu asupra administratorilor celor trei societăţi deriva din calitatea de fost asociat/administrator şi administrator în fapt, inspector general de stat în cadrul ISC – instituţie cu atribuţii de control în domeniul construcţiilor, şi în baza relaţiei sale de prietenie cu primul ministru. În acest fel, inculpata i-a determinat să folosească cu rea credinţă banii şi bunurile societăţilor, pierderile suferite de către societăţi ridicându-se la 6.596.717.758 ROL în dauna SC VERTCON SA, la 811.831.452 ROL în dauna SC REGAL GLASS SRL Bacău şi la 12.610.443.157 ROL în dauna SC CONIMPULS SA Bacău.
De asemenea, inculpata a disimulat provenienţa sumei de 2.628.000.000 ROL primită drept mită de Adrian Năstase, introducând banii în S.C. REGAL GLASS S.R.L. ca împrumut societate şi a dispus ca din această sumă să fie decontate lucrările efectuate la imobilul soţilor Năstase din Bucureşti, strada Cristian Tell. Lucrările decontate au fost înregistrate şi respectiv facturate pe un beneficiar fictiv.

Măsuri asigurătorii:
La data de 25 ianuarie 2010, procurorii au dispus, în vederea confiscării, instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei de 22.646.992.267 ROL. La aceeaşi dată, a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpaţilor Adrian Năstase şi Daniela Năstase, situat în Bucureşti pe str. Muzeul Zambaccian, cu valoare de impozitare 1.301.462,51 RON.

Precizare:

Inculpatul a fost iniţial trimis în judecată la data de 13 noiembrie 2006 (vezi comunicat 199/VIII/3). La data de 7 aprilie 2008, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că Adrian Năstase beneficiază de imunitatea conferită de calitatea de fost prim ministru. Restituirea s-a făcut în baza unei decizii a Curţii Constituţionale (ulterioară trimiterii în judecată) care a admis o excepţie de neconstituţionalitate ce fusese invocată de inculpat în acest dosar.
Potrivit interpretării date de Curtea Constituţională unor prevederi din Legea răspunderii ministeriale, procedura specială de urmărire penală aplicabilă miniştrilor în funcţie trebuie extinsă şi la nivelul foştilor miniştri pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Prin urmare, la data 4 august 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală faţă de Adrian Năstase, în dosarul sus menţionat.
Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr. 8 din data de 4 martie 2009, conform căreia cere urmărirea penală a lui Adrian Năstase pentru faptele care fac obiectul dosarului menţionat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.