Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gestionarea crizei COVID-19 la nivel UE duce la formularea unor 'lecţii învăţate' ce pot servi la definirea acţiunilor viitoare comune, spune Iulia Matei

mae.ro
matei

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene Iulia Matei a participat, miercuri, la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, care s-a desfăşurat prin sistem video-conferinţă, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, reuniunea a fost dedicată discutării măsurilor adoptate la nivelul Uniunii Europene şi de statele membre pentru gestionarea crizei generate de pandemia COVID-19, inclusiv sub aspectul schimbului de bune practici între statele membre în gestionarea crizei.

Discuţiile au vizat, de asemenea, aspecte privind cele două documente strategice comune propuse de Comisia Europeană şi Preşedintele Consiliului European, respectiv Foaia de parcurs privind ridicarea măsurilor restrictive impuse în contextul COVID-19 şi Foaia de parcurs pentru relansare, care vor fi abordate inclusiv la nivelul liderilor europeni.

În intervenţia sa, secretarul de stat român a evidenţiat că experienţa recentă dobândită în gestionarea crizei COVID-19 la nivel UE conduce la formularea unor "lecţii învăţate" care pot servi la definirea acţiunilor viitoare comune în plan european. Astfel, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că, pe fondul crizei actuale, a rezultat necesitatea unei acţiuni mai coordonate la nivel UE în domeniul sănătăţii. În context, a subliniat oportunitatea iniţierii unui proces de reflecţie care să vizeze posibilităţile de consolidare a capacităţii şi competenţelor UE în acest domeniu.

Citește și: În premieră, Nelu Tătaru anunță CÂND începe școala: Cum trebuie să fie echipați profesorii și elevii

Oficialul roman a subliniat, de asemenea, necesitatea unei coordonări eficiente şi rapide între statele membre şi în relaţia acestora cu instituţiile europene, precum şi a unei comunicări publice adecvate care să permită, deopotrivă, combaterea acţiunilor de dezinformare şi informarea adecvată a cetăţenilor şi mediului de afaceri asupra măsurilor adoptate la nivel UE şi asupra competenţelor care revin instituţiilor europene în gestionarea crizei actuale. De asemenea, secretarul de stat român a arătat că respectarea valorilor şi drepturilor fundamentale, precum şi solidaritatea între statele membre, contribuie, cu atât mai mult în contextul unei situaţii de criză, la menţinerea relevanţei şi valorii-adăugate a Uniunii Europene.

Secretarul de stat a făcut referire la demersul de convenire a unor măsuri coordonate la nivel UE pentru ieşirea din criză, context în care a arătat că Foaia de Parcurs prezentată de Comisia Europeană şi Preşedintele Consiliului European la 15 aprilie 2020 constituie o bună bază pentru discuţiile ulterioare pe acest subiect.

Totodată, a subliniat că acest demers trebuie să ţină cont de particularităţile crizei, de capacităţile diferite ale sistemelor medicale naţionale, precum şi de amploarea diferită a impactului generat de criză la nivelul statelor membre.

De asemenea, arată MAE, oficialul român a salutat iniţiativa prezentării, de către Comisia Europeană şi Preşedintele Consiliului European, a unei Foi comune de parcurs privind relansarea economică post-criză. În context, a subliniat necesitatea asigurării unei viziuni coordonate şi incluzive la nivelul UE în perioada următoare privind măsurile necesare pentru relansarea economică.


Secretarul de stat român a arătat că, pe această bază, viitorul Cadru Financiar Multianual va avea un rol întărit în implementarea acestor obiective. În context, a subliniat importanţa unui buget european ambiţios şi flexibil care să permită, cu atât mai mult, resurse suficiente pentru refacerea economică, promovarea de investiţii şi reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre. De asemenea, oficialul român a arătat că politica de coeziune şi politica agricolă comună trebuie să îşi menţină rolul central de principale politici investiţionale şi în viitorul buget al Uniunii.

Iulia Matei a exprimat apreciere pentru propunerile de flexibilitate lansate de Comisia Europeană cu privire la actualul cadru de programare financiară şi a arătat că astfel de soluţii trebuie să se regăsească şi în viitorul buget al Uniunii, astfel încât să stimuleze o revenire cât mai rapidă a economiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.