Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu, informează Administraţia Prezidenţială.
"În semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit post-mortem Ordinul Naţional 'Pentru Merit' în grad de Cavaler subinspectorului de poliţie Vezeteu Dumitru Constantin-Sorin. Decorarea a fost făcută la propunerea Ministrului Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan", se arată într-un comunicat.
Citește și: Dezvăluiri din interior! PSD pregătește un nou proiect bombă
Poliţistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat mortal joi seară, în timp ce era de serviciu în Postul de Poliţie Transporturi Feroviare din Gara Burdujeni (Suceava). Autorul, Ioan Beşa, a fost arestat pentru 30 de zile.
Comentează