Autorităţile de la Bucureşti vor face tot ceea ce este necesar pentru a putea să gestioneze în continuare situaţia refugiaţilor ucraineni, a declarat premierul Nicolae Ciucă, subliniind că România a fost primul stat din Uniunea Europeană care a realizat un plan de integrare a cetăţenilor sosiţi din ţara vecină.
Premierul a fost întrebat, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal, ce măsuri concrete va lua România pentru a primi noii refugiaţi aşteptaţi să vină din Ucraina şi unde vor fi aceştia cazaţi, în contextul în care se apropie sezonul rece.
"Ştiţi foarte bine că România a fost primul stat din Uniunea Europeană care a realizat un plan de integrare a cetăţenilor refugiaţi din Ucraina. Acel plan a fost permanent actualizat în funcţie de dinamica numărului de cetăţeni ucraineni care trec graniţa, iar în interiorul lui se găsesc toate elementele integrate atât cu ceea ce pune la dispoziţie statul român, cât şi cu cele puse la dispoziţie de către instituţiile internaţionale - discutăm aici de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al Uniunii Europene, cât şi de integrarea componentei Înaltului Reprezentant ONU pentru refugiaţi", a declarat Ciucă.
El a adăugat că există în momentul de faţă faze de punere în aplicare a acestor măsuri.
"Au fost discutate personal, le-am discutat cu domnul secretar de stat Arafat şi, pentru că resursa umană este foarte importantă şi nu este nevoie să se epuizeze, parte dintre cei care au fost dislocaţi în zona de graniţă au fost retraşi şi îşi desfăşoară activitatea în locaţiile de reşedinţă, dar tot ceea ce înseamnă echipamente au fost repoziţionate şi sunt deja aflate pe două linii de intervenţie astfel încât să poată fi folosite. De asemenea, avem în vedere infrastructura existentă la nivelul instituţiilor. (...) Şi, aşa cum am colaborat şi ne-am coordonat foarte bine cu societatea civilă, o vom face şi în continuare pentru a pune la dispoziţie - pentru că locaţiile şi infrastructura au fost deja identificate - deci, pentru a pune la dispoziţie, în caz că numărul de refugiaţi va creşte, tot ceea ce este necesar să putem să gestionăm situaţia", a explicat Ciucă.
În context, premierul a precizat şi faptul că partea română va continua să sprijine financiar cazarea cetăţenilor ucraineni.
" Am sprijinit şi vom continua să sprijinim financiar cazarea cetăţenilor ucraineni şi în momentul de faţă vă pot spune că la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care gestionează acest aspect, au fost până în acest moment alocate 70 milioane de euro. 39 de milioane au fost deja rambursate de către Uniunea Europeană şi au fost, de asemenea, identificate fondurile din care se asigură compensarea pentru cheltuielile la nivel naţional", a declarat Ciucă.
Prim-ministrul român a participat, joi, alături de omologul său ucrainean Denys Shmyhal, la deschiderea punctului de trecere a frontierei şi a biroului vamal Vicovu de Sus (România) - Krasnoilsk (Ucraina).
Guvernul se așteaptă ca numărul refugiaților ucraineni să crească. Ciucă dă asigurări: 'Vom pune la dispoziţie tot ceea ce este necesar'
București
9°C
Articole Similare

1
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
1

352
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
352

393
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
393

515
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
515

1.903
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
1.903

95
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
95

1.634
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.634

2.858
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
2.858

3.904
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.904

3.413
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
3.413

7.954
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
7.954

181
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
181

2.847
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.847
















Comentează