Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hagi: 'În următoarele trei meciuri trebuie să producem rezultate foarte bune dacă vrem să ne gândim la o participare în Europa'

news.ro
gheorghe hagi

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că în următoarele trei meciuri echipa sa trebuie să obţină rezultate foarte bine pentru a se putea gândi la o participare în cupele europene, conform news.ro.

Hagi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să câştige deplasarea de la Voluntari.

“Încercăm câştigăm meciul pe care îl avem în deplasare la o echipă care a făcut un campionat foarte bun, la Voluntari, încercăm să facem un meci bun. Cred că cu ei ultima oară acasă am jucat foarte bine. Nu aşa de bine am jucat în deplasare când am luat bătaie. Avem două meciuri în care să analizăm şi să vedem lucrurile pe care le-am făcut bine şi nu le-am făcut bine. De această dată sper să mergem la Voluntari şi să câştigăm acest meci”, a afirmat Hagi.

El crede că următoarele trei meciuri sunt foarte importante dacă Farul Constanţa doreşte să participe în cupele europene.

“E o perioadă în care trebuie să producem rezultate dacă vrem să ne gândim la o participare în Europa. În următoarele trei meciuri trebuie să producem rezultate foarte bune, cele două deplasări pe care le avem: Voluntari şi Piteşti, şi Craiova acasă. Când zic rezultate bune trebuie să câştigăm meciurile pentru a spera la mai mult şi sper ca şi jucătorii să înţeleagă acest lucru şi să vorbim după aceste trei meciuri că am făcut meciuri foarte bune şi am adus multe puncte”, a adăugat Hagi.

El a precizat că Nedelcu şi Iancu au revenit la antrenamentele echipei, dar că nu sunt la capacitate maximă.

Meciul FC Voluntari – Farul Constanţa are loc, sâmbătă, de la ora 17.30.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.