Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hypermarketurile Cora îşi modifică programul de funcţionare: Se vor închide la 20:30

cora

Cora România a anunţat luni că a luat decizia de a modifica programul hypermarketurilor sale, în concordanţă cu noile măsuri anunţate de către autorităţi, care limitează circulaţia persoanelor pe timp de noapte, astfel că toate magazinele lanţului vor fi deschise între orele 07:30 – 20:30, iar accesul între orele 07:30 – 08:00 este dedicat persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani, precum şi cadrelor medicale.

”Măsura a fost luată pentru a evita aglomerarea în special pentru aceste categorii, prima fiind mai expusă, iar cea de-a doua fiind la datorie, în prima linie a spitalelor, timp îndelungat”, a anunţat compania.

Citește și: Tăriceanu: ‘Nu-mi dă pace un gând! Să avem neșansa unor conducători atât de ticăloși. Au știut din timp de acest virus’

De asemenea, reprezentanţii cora spun că au vrut să se asigure că după închiderea magazinelor, tot personalul şi consumatorii au timp suficient să ajungă la casele lor, înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie.

”Facem un nou apel către consumatori să înţeleagă că prioritatea absolută este siguranţa şi îi rugăm să evite aglomerarea. Pentru a putea respecta recomandările oficiale de a păstra cel puţin 2 metri distanţă între clienţi, cora îşi rezervă dreptul de a temporiza accesul în magazin, dacă este necesar, la grupuri de câte 50 de persoane, cozile fiind formate în afara acestuia. Îi asigurăm de asemenea pe consumatori că avem stocuri, ne aprovizionăm continuu şi dacă apar discontinuităţi la unele produse, acestea sunt temporare”, a informat compania.

Citește și: OECD avertizează: ‘Economia globală va avea nevoie de ani de zile pentru a se reface după pandemie’

De asemenea, compania a luat decizia de a suspenda, temporar, comunicarea promoţiilor pe pagina de Facebook a cora, ”din respect pentru clienţi, având în vedere situaţia delicată şi provocările cu care toţi ne confruntăm în această perioadă din cauza ameninţării Covid-19”.

”În privinţa măsurilor de igienă şi prevenţie, aşa cum am mai precizat, au fost achiziţionate măşti, mănuşi, dezinfectante şi am intensificat igienizarea magazinelor, conform reglementărilor si recomandărilor autorităţilor. Sunt curăţate în mod constant, cu o frecvenţă mult mai mare decât în mod obişnuit cărucioarele, coşurile, suprafeţele magazinelor şi zona caselor de marcat”, mai precizează compania.

Citește și: Iohannis: ‘Dragi pensionari: nu va expuneți inutil unui risc uriaș, limitați orice deplasare în afară domiciliului’

Compania a instalat din 17 martie paravane de plexiglass în zona caselor de marcat, pentru o mai bună protecţie a casierelor, care sunt expuse contactului prelungit cu publicului.

”Precizăm, de asemenea, că nu s-a luat măsura raţionalizării produselor. Punctual, în unele magazine am instituit o limită rezonabilă, chiar generoasă, pentru unele produse, măsură luată doar pentru a descuraja specula şi pentru a asigura cât mai mult timp marfa la raft, pentru cât mai mulţi clienţi. Solidaritatea şi cumpătarea sunt esenţiale în aceste zile şi îi rugăm din nou pe clienţi să cumpere chibzuit, cu gândul că ne găsesc aici şi mâine şi că noi facem eforturi neîncetate pentru a asigura continuitatea aprovizionării magazinelor cora din toată ţara”, mai arată compania.

Citește și: Ordin dat de Marcel Vela: ‘se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.