Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Importul paralel, o soluție europeană pentru criza medicamentelor

medicamente

Pentru a înțelege situația de pe piața farmaceutică românească, cauzele crizelor de medicamente și soluțiile de care statul dispune, trebuie înțeles contextul specific al pieței naționale determinat de bugetul național pentru medicamente. În România, suma pe care statul o alocă pentru medicamente, ca procent raportat la total de cheltuieli, este încă în urma mediei statelor europene. În plus, în condițiile în care producătorii scot medicamente de pe piață pentru că nu le mai consideră profitabile din cauza prețului minim, obiectivul principal al autorităților este de a găsi soluții care să ofere acces la medicamente a tuturor pacienților.

Importul paralel funcţionează peste tot în UE ca un mecanism de alimentare rapidă a pieței în situaţii de discontinuitate sau de retragere a unor medicamente și în același timp, ca o soluție pentru aprovizionarea pieței cu medicamente inovative la prețuri mai reduse. În România, reglementarea importului paralel a fost mult amânată, însă autoritățile au început în ultima perioadă, tocmai pe fondul crizelor repetate, să analizeze cu atenție ideea importului paralel pentru medicamentele prescriptibile.

Cu aproape un sfert din totalul de medicamente retrase în ultimii doi ani, România are o reală problemă de disponibilitate a medicamentelor.  Problema disponibilității medicamentelor se întâlnește însă nu doar în România, ci, în proporții diferite,  în toate statele UE. Lipsa medicamentelor este mai accentuată în țările estice și central europene, în care prețurile sunt considerabil mai mici, iar retragerea medicamentelor din motive comerciale este o realitate cu care statele se confruntă.

În acest context, importul paralel este una dintre soluțiile la îndemână pentru a răspunde la criza medicamentelor, iar experiența statelor UE a arătat impactul pozitiv al importului paralel prin deschiderea competiției pe segmentul medicamentelor inovative.

Distribuția paralelă permite pacienților cu venituri mici să cumpere medicamente de calitate la prețuri mai reduse, în plus, distribuția paralelă acționează ca o concurență pentru monopolul creat de industria farmaceutică, facilitand astfel prețuri convenabile pentru consumatori.

În Bulgaria ministerul Sănătății este urmează modelul aplicat în multe state membre care au beneficiat de importuri paralele de medicamente. În Finlanda,  deși nu este o țară semnificativ importatoare paralel s-a adoptat, în 2016, un pachet de economii de 134 milioane de euro pentru medicamente, favorizat de importul paralel. Chiar dacă România față de alte state europene, are particularități generate de situația economică și bugetul alocat medicamentelor, prin importul paralel statul câștigă un instrument suplimentar, de acțiune pro-pacient și o soluție la lipsa medicamentelor în urma retragerilor comerciale.

Cum pot beneficia pacientii de medicamentele importate paralel:

Medicamentele importate paralel sunt identice cu cele originare distribuite direct în Romania: eficacitatea terapeutică și siguranța medicamentului originar distribuit direct sunt aplicabile și pentru medicamentul importat paralel. Diferența constă în preț și în faptul că sunt introduse în România prin alte canale de distribuție decât cele agreate de deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului respectiv. Adică prin distribuitori angro autorizați național, dar care achizițonează medicamentele nu direct de la producatori, ci de alți distribuitori autorizați din spatiul UE. Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) si ANMDM gestionează distribuția paralelă a medicamentelor autorizate european și național.

Experiența în asimilare a politicilor publice europene de către statele naționale, arată că, deși procesul de însușire a politicilor Uniunii este de durată, statele asimilează modelul european.  România nu este deci o situație unică, iar discuția despre beneficiile distribuției paralele s-a defășurat la nivel european, stimulată chiar de președinția Bulgară a UE. UE îndrumă statele spre un găsirea unui pachet de soluții pentru a crește accesul pacienții la medicamente, inclusiv import paralel.

Investigarea tuturor alternativelor de aprovizionare a pieței și de prevenire a riscului dispariției de pe piaţă a medicamentelor și experiența europeană arată că importul paralel poate fi o soluție pro-activă și pe termen lung, în concordanță cu reglementările Pieței Unice, care permite accesul pacienților la terapii inovative, chiar și în cazul retragerii comerciale operate de către producători. Totodata importul paralel, este o modalitate directă de scădere a costurilor pentru CNAS și de economie indirectă pentru pacienți și în același timp, de diminuare a presiunii exercitate de interesele comerciale ale producatorilor asupra autorităților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.