Premium
Ziarul Financiar:
În America, acest indicator este cel mai urmărit, pentru că arată puterea şi sănătatea economiei de a atrage noi investiţii şi a crea locuri de muncă. Acest indicator ţine la putere sau dă jos o administraţie - începând cu cea de la Washington, până în fiecare oraş.
Politicienii americani au obsesia locurilor de muncă, iar acest obiectiv este trecut şi în politica băncii centrale americane – Fed. Preşedintele SUA, Barack Obama a câştigat alegerile din al doilea mandat având în spate locurile de muncă create în primul mandat.
În România, această idee – locuri de muncă create – lipseşte cu desăvârşire de pe agenda celor două palate, iar în Parlament nu interesează pe nimeni. Toţi arată cu degetul spre guvern. În schimb, toată lumea majorează salariile la stat ca şi cum ar da din banii lor. De o lună de zile, toată lumea discută despre majorarea salarială în sectorul public pe medie cu 5% din luna mai, la unii mai mult, la alţii mai puţin. Fiecare se bate cu pumnii în piept că această majorare el a dat-o, că a fost la iniţiativa lui, că el a susţinut-o şi că el a aprobat-o....
În septembrie 2008, ultima lună înainte de criză, s-a atins nivelul maxim al locurilor de muncă din economia românească - 4,830 milioane. În 2011, numărul locurilor de muncă a scăzut la 4,095 milioane, deci aproape 750.000 de locuri de muncă au dispărut în perioada de criză. Imens.
În decembrie 2015, după ce economia şi-a mai revenit, numărul locurilor de muncă a urcat la 4,571 milioane.
Deci, faţă de perioada de boom, România mai trebuie să recupereze 260.000 de locuri de muncă, deşi PIB a reuşit să recupereze nivelul atins în 2008 de-abia anul trecut, circa 160 de miliarde de euro.
În 2008 masa salarială ajunsese la 55,9 miliarde de euro, iar anul trecut de-abia a ajuns la 51,7 miliarde de euro, după ce coborâse până la 48 de miliarde de euro. Deci mai trebuie încă 4 miliarde de euro pentru a recupera ce s-a pierdut în criză.
Această recuperare a masei salariale s-a bazat în principal pe creşterea salariului minim brut de la 700 de lei până la 1.050 lei, la finalul anului trecut, pe majorările de peste 50% din sectorul IT. În alte sectoare aceste majorări au fost mai lente, iar în câteva scăderile de salarii din criză nu s-au recuperat nici până acum, la fel cum nu s-au recuperat nici locurile de muncă.
Pe agenda guvernului tehnocrat nu există ideea de noi locuri de muncă şi nici nu-şi pune problema de recuperare a celor 4 miliarde de euro care lipsesc din masa salarială faţă de perioada de boom. Până la urmă, guvernul tehnocrat este de înţeles, având în vedere că a fost adus la putere să gestioneze o situaţie până la alegerile locale şi parlamentare din acest an.
Chiar şi aşa, din retorica guvernului nu ar trebui să lipsească locurile de muncă, cel mai important lucru pentru economie. În spatele uşilor se discută câteva proiecte de investiţii (Mercedes, de exemplu), dar lumea are nevoie şi de predică.
Deşi dobânzile şi finanţarea trăiesc anii de glorie, economia românească nu reuşeşte să producă suficiente locuri de muncă. De ce? Investiţiile statului lipsesc, iar cele private sunt extrem de prudente. Companiile româneşti îşi ling rănile după criză, iar companiile străine urlă la lună după infrastructură. În tot acest timp, banii stau degeaba.
Adevarul:
În acelaşi timp, evoluţiile din Estul Europei devin din nou îngrijorătoare, la Kiev sau Chişinău semnalele fiind cel puţin preocupante pentru reluarea confruntărilor în fostele conflicte îngheţate care s-au încălzit şi pentru orientarea europeană a guvernului de la Chişinău. Revoluţia reţelelor sociale în calitatea democraţiei a lăsat Europa fără lideriî Reţelele sociale au fost o decoperire rezultat al accesului rapid şi cvasi-universal la tehnologia Internet şi al inventivităţii umane, cu un efect major asupra dezvoltărilor sociale, a coagulării poziţiilor şi persoanelor din spaţii diferite, care altfel nu s-ar fi întâlnit sau nu s-ar fi cunoscut niciodată. Impactul acestei descoperiri nu s-a înregistrat numai în domeniul revoluţiilor populare ale Primăverii arabe, prin utilizarea forţei mobilizatoare şi a rapidităţii acestor convocări, nu numai în formulele de radicalizare, convertire şi coagulare a reţelelor teroriste, care au avut formule noi de coordonare şi comunicare, ci a avut un impact major în Occident, în sânul societăţilor noastre, prin rafinarea, sofisticarea şi fracţionarea electoratelor.
Reţelele sociale au făcut să se poată coagula rapid grupuri de persoane cu aceleaşi probleme, de ce mai multe ori probleme specifice, tehnice, extrem de dificil de rezolvat, reclamând studiu, analiză sofisticată, alegere complicată, cu costuri pentru orice decident. Dar aceste grupuri, de obicei bine pregătite, aşteaptă rezultate concrete la probleme concrete, de unde dificultatea unui lider politic sau decident de a adresa multitudinea de asemenea grupuri şi nenumăratele probleme particulare şi extrem de presante pentru aceste grupuri. De aici şi lipsa capacităţii de a satisface sau a aduce la vot grupuri cu aşteptări de asemenea natură. Aici nu funcţionează mesajele de masă, radicale sau absolute, care rup societăţi şi aduc majorităţile, ci aici e nevoie de un mesaj foarte rafinat, ţintit, clar şi mai ales nuanţat, iar acest lucru trebuie repetat pentru nenumăratele grupuri de această factură, nu numai pentru unul singur. Mult mai dificil decât cele 3-5-7 teme mari care constituiau campaniile marilor partide de masă. Ca răspuns la aceste evoluţii, clasa politică europeană s-a dovedit neputincioasă. Mare parte din partidele clasice au preferat continuitatea mesajelor europene, corecte politic şi în siajul proiectelor de acum 25 de ani, ale construcţiei europene unitare. Principii, valori clare, dar abordări tot mai puţin flexibile şi tot mai neadecvate problematicii actuale, de unde şi îngustarea electoratului care susţine aceste opţiuni. Apoi, alţii au îmbrăcat haina populismului, a guvernării cu ochii la mass-media şi la sondajele de opinie, cu mesaje ce adresează fricile şi instinctele primare gregare ale unei populaţii mai puţin instruite.
