Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Informare acasa, Siguranta in lume

 

content-image

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a lansat cea de-a doua ediție a Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”, care își propune încurajarea informării prealabile a românilor înainte de a lua decizia de a pleca în afara granițelor țării, precum și stimularea procesului de reîntoarcere și reinserție socio-profesională pentru cei care hotărăsc să revină acasă.

Campania are ca obiectiv creșterea gradului de informare a românilor cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studiu sau alte oportunități în afara granițelor României.

Prin această inițiativă, MRP urmărește ca tot mai mulți români să își cunoască drepturile și responsabilitățile pe care le au ca cetățeni europeni și să știe, totodată, cum să acționeze când drepturile le sunt încălcate atunci când se află peste hotare ca turiști, la studii sau în calitate de angajați.

Campania Națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” se va derula în toate cele 41 de județe ale țării și Municipiul București, în două etape.

Grupul țintă al inițiativei îl reprezintă, în prima etapă elevii, studenții, profesorii și directorii de școli și în a doua etapă, persoanele adulte interesate de acțiuni lucrative pe teritoriul altor state.

Totodată, MRP își propune extinderea campaniei în Republica Moldova pentru a răspunde la nevoile și solicitările venite din partea românilor de peste Prut.

Instituțiile partenere ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în desfășurarea campaniei menționate sunt: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ministerul Tineretului și Sportului, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.

Regăsiți mai jos itinerarul deplasărilor care se vor efectua în cadrul proiectului, cât și materialele informative cuprinse în Campanie.

http://www.mprp.gov.ro/web/lansarea-campaniei-nationale-informare-acasa-siguranta-in-lume-2019/

http://www.mprp.gov.ro/web/brosura-campaniei-nationale-informare-acasa-siguranta-in-lume/

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.