Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Instanțele de pe raza Curții de Apel Alba Iulia 'împart' justiție pe șantier

instanta-1

Clădirile unde îşi desfăşoară activitatea cele trei tribunale din raza Curţii de Apel (CA) Alba Iulia - Tribunalele Alba, Hunedoara şi Sibiu -, precum şi judecătoriile din cele trei municipii reşedinţă de judeţ - Alba Iulia, Deva şi Sibiu - nu mai corespund din punct de vedere tehnic şi fizic, necesitând intervenţii majore pentru desfăşurarea actului de justiţie în condiţii optime, potrivit agerpres.ro.

Cristi Danileț anunță o revoltă FĂRĂ PRECEDENT a magistraților la adresa lui Tudorel Toader: 'Nu se mai pot limita doar la comunicate și îngrijorări'

Cea mai "dramatică" situaţie este la Tribunalul Sibiu, unde lucrările de consolidare, renovare şi modernizare începute în 2011 sunt încă departe de finalizare, nu mai devreme de doi ani, s-a arătat, joi, în cadrul şedinţei de bilanţ a activităţii pe 2018 a instanţelor din raza de competenţă a CA Alba Iulia.

De menţionat că Tribunalul Sibiu îşi desfăşoară în prezent activitatea într-o clădire a Ministerului Apărării Naţionale, imobil pentru care expiră în luna mai perioada pentru care a fost primit în administrare.

"Din păcate, din cauza subfinanţării cronice a întregului sistem judiciar, şi instanţele de pe raza Curţii de Apel Alba Iulia arată şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii improprii. Avem câteva instanţe, cinci-şase, care au fost recent reabilitate, cu sedii extinse, care arată foarte bine. Din păcate, la Tribunalul Sibiu, în urma unor probleme apărute în şantier, termenul de execuţie a fost mult depăşit. (...) Proiectul e blocat, deocamdată", a precizat vicepreşedintele CA, Adrian Emil Hancaş.

În ceea ce priveşte imobilul, monument istoric, în care funcţionează Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva, sunt necesare "de urgenţă" lucrări ample de reparaţii şi modernizare, care ar putea începe în acest an, dar care nu pot fi efectuate decât cu mutarea activităţii de judecată în alt sediu, provizoriu şi care nu a fost încă identificat.

"Cu un pic de şansă, se pare că anul acesta vor începe lucrările de reabilitare a sediului celor două", a spus vicepreşedintele CA Alba Iulia.

Şi clădirea în care îşi desfăşoară în prezent activitatea Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia oferă "spaţiu insuficient" pentru activitatea celor două instanţe. În condiţiile în care nu este posibilă o extindere a imobilului, s-au demarat, încă din anul 2014, procedurile pentru construirea unui sediu nou pentru Tribunal, Judecătoria urmând să rămână în vechiul spaţiu.

Construirea unui sediu pentru Tribunalul Alba a fost inclusă într-un program al Companiei Naţionale de Investiţii, fiind în curs de desfăşurare procedurile de studii de fezabilitate, a precizat Adrian Emil Hancaş.

În ceea ce priveşte starea sediilor judecătoriilor din raza CA Alba Iulia, şase sunt într-o stare tehnică foarte bună şi nu necesită lucrări imediate - cele din Blaj, Cîmpeni, Sălişte, Mediaş, Hunedoara şi Avrig.

Alte sedii de instanţe sunt însă într-o stare tehnică dificilă, cu mari deficienţe de funcţionare la parametrii tehnico-fizici adecvaţi: Judecătoriile Alba Iulia, Deva, Petroşani şi Sibiu.

CA Alba Iulia funcţionează într-o clădire monument istoric din Alba Iulia, destinată doar parţial desfăşurării activităţii judiciare, în acelaşi imobil funcţionând şi Prefectura şi Consiliul Judeţean Alba. Pe măsura eliberării spaţiului de către instituţiile cu care împarte în prezent folosinţa imobilului, CA Alba Iulia intenţionează să reorganizeze întreg spaţiul existent, astfel încât clădirea "să redevină cu adevărat un Palat al justiţiei", în care sălile de judecată construite cu această destinaţie şi celelalte compartimente destinate publicului să fie uşor accesibile, iar personalul instanţei să beneficieze de spaţiul necesar desfăşurării activităţii în condiţii optime.

"În concluzie, sub aspectul fondului imobiliar existent, se poate aprecia că atât CA Alba Iulia, cât şi instanţele aflate în circumscripţia acesteia se confruntă cu probleme majore în ceea ce priveşte sediile în care îşi desfăşoară activitatea, impunându-se adoptarea unor soluţii eficiente pe termen mediu şi lung pentru asigurarea unor condiţii optime de funcţionare", au arătat reprezentanţii CA Alba Iulia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.