Premium
Preistoria
Înainte de a fi favoritul Uniunii Salvați România, Dacian Cioloș a fost favoritul Partidului Național Liberal și al președintelui Klaus Iohannis. Când dl Cioloș a fost propus de prim-ministru, nominal în urma unor consultări cu strada și cu societatea civilă, unii oameni știau deja numele său de vreo două zile.
La finalul mandatului, Partidul Național Liberal a dorit să își recupereze investiția și să primească sprijin electoral. Dl Cioloș a fost inițial ezitant, venind cu o declarație în care susținea atât USR cât și PNL. Abia peste vreo alte câteva zile a apărut cu o declarație în care vorbea doar de PNL.
Colaborarea dintre PNL și dl Cioloș a fost exprimată cel mai bine în ceea ce se numește informal campania PNL-Cioloș care a fost sprijinită de mai mulți oameni de afaceri de dreapta, precum și de organizațiile locale ale partidului. În urma acesteia, PNL nu a explodat în sondaje dar măcar a oprit deriva iar dl Cioloș a avut ocazia, la mitingul organizat de liberali, să țină, probabil, cel mai bun discurs politic al său.
După alegeri, PNL a purtat discuții cu fiul risipitor pentru întoarcerea acestuia la matcă. Dar dl Cioloș a pus condiții pe care partidul le-a considerat inacceptabile sau, mai precis, nemeritate. PNL era deja dominat de rețele și organizații locale. Astfel, însăși ideea că cineva ar putea să impună condiții fără să treacă prin faza de muncă în interiorul organizației și fără a face prieteni și alianțe la nivel a părut inacceptabilă. Atât PNL cât și, mai ales, Dacian Cioloș au evitat în toate modurile să denumească aceste discuții negocieri.
Ritualul de curtare
În vremea lui Nicușor Dan, Uniunea Salvați România a purtat și ea discuții cu dl Cioloș. Aceste discuții, de asemenea, nu pot fi numite negocieri fără ca cineva să protesteze. Dintre cei doi, oarecum surprinzător, dl Dan s-a dovedit a fi politicianul mai experimentat, obosindu-l pe Dacian Cioloș până când acesta s-a retras singur, scutindu-l pe președintele USR de neplăcerea de a explica partidului de ce nu îl vrea alături pe fostul premier.
După Nicușor Dan, liderul USR devine Dan Barna, exponentul grupului liberal, grup ce îl simpatizează pe Dacian Cioloș. Dl Barna, însă, moștenește o organizație măcinată de fracțiuni și neîncredere internă, astfel că nu își poate permite să predea partidul fără condiții. Asta mai ales că, deși dl Barna are sprijinul Biroului Național, asemenea predare ar putea fi respinsă în Consiliul Politic, forul statutar suprem între congrese.
Apoi, după o perioadă de neclaritate, Dacian Cioloș a făcut doi pași relevanți. Primul pas, care este important mai mult în interiorul formațiunilor sale, este acela că ar fi încheiat alte discuții cu posibili angajatori externi, arătând astfel că este cu totul dedicat proiectului politic. Al doilea gest este că, după anunțuri succesive, a pornit construcția unui partid pe nume Mișcarea România Împreună. Dincolo de deciziile de branding, faptul că MRI și Platforma România 100 au denumiri diferite permite simpatizanților care sunt membrii USR să continue colaborarea fără fricțiuni insurmontabile.
Deși părea că această decizie a închis discuțiile, punând cele două formațiuni pe trasee politice separate, dl Barna a găsit o metodă ingenioasă de a-l ține aproape pe Dacian Cioloș. Există o multitudine de manifestări comune, de la conferințe de presă la apariții la proteste, unde nu era în nici un fel clar unde se termină USR și unde începe România 100 / MRI. Adică nu era clar că cele două mișcări sunt separate. Într-o asemenea relație consensuală presupun că dl Cioloș oferea din popularitatea sa și, în schimb, compensa incapacitatea Ro100/MRI de a produce evenimente care să ajungă în buletine de știri sau măcar să se viralizeze online în afara bulei imediate.
Am scris pe această temă la momentul respectiv, sugerând că dl Barna așteaptă ca, mai devreme sau mai târziu, dl Cioloș să se întoarcă acasă, eventual în urma eșecului de a construi o organizație funcțională.
Citiți și: USR: Dacă tu nu ne vrei, noi te vrem și, dacă tu nu ne iubești, noi te iubim
La câteva zile după acest observații, Biroul Național al Uniunii Salvați România a mandatat o echipă de negociere privind liste comune a celor două formațiuni la alegerile europarlamentare. Am întrebat un membru al echipei ce criterii, în viziunea USR, ar trebui să decidă câte posturi primește fiecare partid pe listă. Mi s-a spus că este prea devreme să fie comunicate asemenea informații.
Între timp au apărut sondaje de opinie în spațiul public. Majoritatea dau MRI undeva între 3-7%. Un singur sondaj arată partidul a 10% și, deloc surprinzător, acesta pare pare să fi fost cel mai mediatizat în bulele mișcării. Posibil din cauza presiunilor interne, posibil din alte motive, MRI a anunțat că va merge pe liste separate la europarlamentare. Atunci mi s-a părut bună această decizie deoarece, indiferent dacă cele două formațiuni se vor uni sau nu, alegerile creează o măsură corectă a popularității și organizării, permițând o negociere cinstită.
Din nou, părea că s-a pus capăt discuției. Dar nu trebuie să subestimăm ingeniozitatea dlui Barna în a păstra discuția deschisă. Așa că MRI și USR au semnat un soi de manifest prin care chemau alături toate forțele democratice. Nu este deloc clar ce înseamnă „alături” dar interpretările cele mai comune erau acelea că societatea trebuie să ajute partidele să strângă semnături pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice” (a USR) și , cumva, ar fi bine să creștem numărul de membri al ambelor partide. Din nou, nu mai era clar unde se termină USR și unde începe MRI.
Ultima mișcare în această poveste a fost făcută de Dacian Cioloș. Într-un grup de Facebook al simpatizanților acesta a anunțat, din nou în, că MRI nu ia în considerare o fuziune cu USR.
De ce?!?
Nu mă îndoiesc că dl Barna va persista. Ați putea să vă întrebați ce sens mai are și, între adevăr, chiar și acest articol este scris pe un ton ușor ironic. Dar să stăm strâmb și să judecăm drept. Dl Barna are cel puțin trei motive să continui pe această linie.
Un prim motiv este acela că dorește să se pună la adăpost de forțele loiale lui Nicușor Dan. O discuție despre Dacian Cioloș asigură că influxul de membri care îl simpatizează pe fostul premier nu se va opri și că acest influx, mai devreme sau mai târziu, va dilua în mod natural forța loialiștilor dlui Dan.
Un al doilea motiv este că actuala conducere USR nu a putut să prezinte deocamdată societății câțiva lideri inspiraționali care să „treacă sticla”. Există cel puțin 2-3 nume care au potențial dar nu este clar că partidul investește în ele.
Al treilea motiv ține de o estimare realistă a șanselor lui Dacian Cioloș de a construi o organizație care să treacă de pragul parlamentar. Popularitatea sa se menține la cote interesante dar, pe măsură ce timpul trece, aceasta se bazează din ce în ce mai puțin pe acțiunile curente și din ce în ce mai mult pe așteptările că, atunci când va veni momentul critic, dl Cioloș va surprinde plăcut. Dacă dl Cioloș nu va surprinde plăcut (o posibilitate cât se poate de reală), atunci este posibil ca cifrele să scadă.
Dar, chiar și dacă cifrele vor rămâne înalte, rămâne o problemă de organizare. Platforma România 100 se laudă cu zeci de mii de membri. Dar acești membri nu sunt constituiți în ceva care să semene cu o organizație politică incipientă ci par mai mult o bază de CV-uri organizată în jurul unui think tank bicefal. Să zicem că USR și organizațiile civice vor păzi urnele și în locul MRI. Rămâne, însă, o problemă de mobilizare în campanii electorale și în ziua votului. Cine va lipi afișele, cine va sta de vorbă cu oamenii, cine se va asigura că oamenii știu unde este secția de votare?
Pe măsură ce aceste lucruri vor deveni evidente, dl Barna poate spera că dragostea sa față de dl Cioloș va fi, în sfârșit, împărtășită. Viața de burlac are farmecul său, dar ai nevoie la sfârșitul ciclului electoral să te aștepte acasă cineva cu o ciorbă caldă.
