DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Intrarea la guvernare dăunează grav stângii germane: Social-democrații au pierdut 3% într-un timp record

stanga dreapta

La mai puţin de două luni după instalarea la putere în Germania a noii coaliţii de centru-stânga, sprijinul publicului pentru Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a înregistrat o scădere, relevă unul din cele mai importante sondaje de opinie din Germania, citat vineri de dpa.

Cu toate că SPD şi partenerii săi de coaliţie, Verzii şi Partidul Liberal Democrat (FDP), continuă să se bucure împreună de o majoritate clară în preferinţele electoratului, SPD singur este susţinut de numai 24% dintre germani, arată cel mai nou Politbarometer, făcut public vineri de ZDF.

Este o scădere de 3 puncte procentuale de la sondajul similar anterior realizat acum două săptămâni. Scholz personal a suferit scăderi ale ratingului pentru popularitate şi performanţă.

Dacă duminică ar avea loc iarăşi alegeri legislative, alianţa conservatoare CDU/CSU (Uniunea Creştin Democrată şi aripa sa bavareză, Uniunea Creştin Socială) se poate aştepta să obţină 23% din voturi, Verzii - 18% (plus 2%), iar FDP 10% (minus 1%), mai indică sondajul.

În pofida faptului că s-a retras anul trecut, fostul cancelar Angela Merkel continuă să fie cel mai simpatizat politician german, conform acestui barometru. Întrebaţi ce notă ar acorda principalilor 10 oameni politici din ţară pe o scară de la +5 (cel mai simpatizat) la -5 (cel mai puţin simpatizat), Merkel s-a situat pe prima poziţie, cu +2,4, urmată de Scholz şi ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, amândoi cu +1,4, în condiţiile în care acum doar două săptămâni actualul cancelar înregistrase un scor de +1,9.

Politbarometer monitorizează opinia publică germană de peste 40 de ani.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.