Renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și deblocarea completă a Cererii de Plată 3 sunt priorități imediate pentru a asigura absorbția maximă a fondurilor europene alocate României, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Acesta a participat luni, alături de echipa tehnică din cadrul ministerului de resort, la reuniunea de lucru a Comitetului de Coordonare Interministerială PNRR, coordonat de prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), transmis luni AGERPRES, discuțiile din cadrul Comitetului de Coordonare Interministerială PNRR au vizat în mod specific aspectele care necesită urgentare pentru deblocarea completă a Cererii de Plată nr. 3, respectiv pentru implementarea reformelor și investițiilor care urmează să fie incluse în Cererea de Plată nr. 4, în paralel cu finalizarea fazei de renegociere a PNRR.
În cursul acestei săptămâni, o delegație guvernamentală condusă de MIPE se va deplasa la Bruxelles pentru o serie de întâlniri tehnice cu reprezentanți ai Comisiei Europene.
Până în prezent, au fost efectuate o serie de analize comune cu reprezentanți ai Executivului european, privind stadiul de implementare a investițiilor, care au relevat, pe de o parte, necesitatea ajustării unora dintre acestea, iar pe de altă parte, necesitatea inițierii unor măsuri care să asigure îndeplinirea acestora în termenele asumate de România.
„Calendarul pe care îl avem impune o secvență clară: nu putem depune Cererea de Plată nr. 4 înainte de a finaliza renegocierea PNRR. Abia după aprobarea oficială a planului modificat vom putea depune la Comisie o nouă cerere de plată, în forma sa restructurată, care va include reformele și investițiile actualizate. Obiectivul nostru este să depunem Cererea de Plată nr. 4 în iulie, dar pentru aceasta este esențial ca procesul de renegociere să fie încheiat până la sfârșitul lunii mai. Succesul negocierilor și al implementării PNRR depinde, în esență, de o strânsă colaborare interinstituțională, de coerența pozițiilor tehnice și de capacitatea de răspuns operațional în relația cu partenerii europeni. Renegocierea PNRR se află deja într-un stadiu avansat, în urma discuțiilor intense care au avut deja loc cu Comisia Europeană. Săptămâna aceasta, la Bruxelles, vom avea discuțiile cu care ar trebui „să încheiem”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Bolos, citat în comunicatul de presă.
În cazul Cererii de Plată nr. 3, Comisia a considerat că țintele și etapele cuprinse în aceasta sunt parțial îndeplinite și a aprobat o plată parțială de 1,3 miliarde de euro. Această sumă urmează să fie transferată în țara noastră la sfârșitul acestei luni, se arată în comunicatul de presă.
Până în prezent, România a încasat 9,2 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde de euro pe care le are pentru implementarea PNRR. Din această alocare, o sumă de 13,6 miliarde de euro este acordată sub formă de granturi și 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Comentează