Jocul de șah al anului 2016. Atac la rege

Mai puțin de o lună ne desparte de intrarea în anul electoral. Și asta se simte, vrei sau nu vrei, în freamătul scenei politice. Mă uit de la stânga la dreapta și observ că la anul nu va fi deloc liniște. Curg sondajele și de o parte și de alta. Ele prezintă, desigur, fotografia momentului, numai că, dacă simți pulsul din interiorul partidelor, realizezi că pot fi multe surprize anul viitor.

Mai întâi, să observăm că discuția despre criteriile de integritate în cele două partide mari, PSD și PNL, stârnește mari neliniști. Comparând ”grilele” imaginate de liberali și social-democrați, prin care vor să-și treacă potențialii candidați, ele sunt destul de asemănătoare și, în orice caz, foarte intransigente. E clar că mulți aspiranți la funcții de primari, consilieri sau parlamentari vor rămâne pe dinafară. Urmăresc declarațiile liderilor celor două partide și-mi dau seama că nu vor avea viață ușoară.

Nici situația internă din cele două partide nu e prea limpede, ca să te gândești că nu va profita nimeni de tulburarea iscată de criteriile de selecție.

Bunăoară, în PSD, Ponta și oamenii lui nu se vor lăsa cu una cu două. Se întâmplă un lucru ciudat. Deși Dragnea a fost validat de activul de partid, simpatizanții (cei care, de altfel, ies disciplinați la vot) par mai înclinați să-l recunoască pe Victor Ponta drept lider. Cel puțin sondajele de opinie indică acest raport de forțe. Tensiunea mocnită dintre cei doi nu se poate rezolva la o cafea. Acolo sunt multe lucruri de împărțit, interese foarte diferite, resentimente încă vii.

Ponta însuși ar putea să cadă victimă criteriilor de integritate și să nu mai poată ocupa funcții în viitor, din cauza problemelor pe care le are în justiție. Dar nu e numai el. Mulți grei ai PSD sunt în aceeași situație. Acesta este și motivul pentru care partidul ezită încă să-și desemneze candidații. Andronescu e populară, dar urmărită penal. Negoiță e și el bine poziționat în cursa pentru București, dar stă pe gânduri, probabil pentru că vede că patru din cei șapte primari ai Capitalei au ajuns pe mâna DNA.

La PNL, deși pare ceva mai simplu, s-ar putea să fie și mai complicat. Nici la ei aplicarea criteriilor de integritate nu va trece fără victime - oameni grei, de la centru sau din teritoriu. În plus, la liberali se desfășoară o campanie la vedere de îndepărtare a oamenilor ”vechi” din prim-plan și promovarea fețelor mai ”noi”, un criteriu destul de straniu, fără mare legătură cu integritatea, ci mai degrabă cu ”uzura”.

Nu e clar nici dacă liberalii și-au revenit din șocul construirii unui cabinet tehnocrat, fără oamenii lor nici măcar la nivel de secretar de stat, un cabinet pe care se angajează să-l susțină necondiționat, în ciuda gafelor, bâlbâielilor și ezitărilor numeroase, din fericire pentru Cioloș, iertate de un public îngăduitor cu ”noile începuturi”. Adversarii principali controlează încă administrația în punctele cheie și, fizic, nu va fi timp suficient pentru dislocarea lor până la alegerilor locale, chiar în ideea înlocuirii cu ”tehnocrați”.

Desemnarea lui Cristian Bușoi e primită cu destule rezerve de oamenii din partid. Bușoi e cel mai bine cotat candidat din cei înscriși în cursă, conform sondajului comandat de liberali, dar există încă destule rezerve că acesta este profilul câștigător, în condițiile unei incertitudini majore legată de contracandidații potențiali.

Este evident că Bucureștii vor fi arena principală a primei confruntări de anul viitor. Dacă oricare din cele două partide mari pierde Capitala, va fi greu de recuperat handicapul până la alegerile parlamentare. Paradoxal, dar o victorie a lui Nicușor Dan, cel ce pare revelația măsurătorilor demoscopice din București, ar da un respiro celor două mari partide să se regrupeze pentru scrutinul parlamentar. Ar fi un rezultat de tip ”lose-lose”, care ar lăsa încă deschisă bătălia alegerilor legislative.

Partidele mici se organizează și ele, atât cât le permite bugetul și oamenii, dar deocamdată nu se prefigurează nici o ”răbufnire” spectaculoasă. M10, ALDE, MP și UNPR gâfâie la limita pragului de 5%, ceea ce e destul de puțin, din punct de vedere al obiectivelor. Aritmetica viitoarei majorități arată că pentru a conta în jocul alianțelor la guvernare, ai nevoie de cel puțin 10-12%. Altfel, UDMR și grupul minorităților vor asigura, în mod tradițional, ”restul” care va lipsi partidelor mari.

Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu rămân singurele figuri din zona ”partidelor mici” care pot spera să creeze breșe la alegerile de anul viitor. Ambii își păstrează o cotă de popularitate rezonabilă, după ce au deținut importante demnități în statul român.

Dar asta nu va fi destul. Structurile teritoriale, care să realizeze exercițiul mobilizării, lipsesc aproape cu desăvârșire.

Nici aici nu cred că s-au jucat toate variantele pentru anul viitor. Se vorbește intens, și nu e doar zvonistică, de o posibilă apropiere a lui Victor Ponta (acum marginalizat subtil în partidul său) de formațiunea lui Tăriceanu. Dacă această apropiere se va produce oficial, Ponta poate să-i aducă tovarășului său de drum nu doar propria popularitate, dar și bucăți din structurile teritoriale ale social-democraților, acum în plin proces de curățenie internă.

În cealaltă parte a spectrului politic, Traian Băsescu va putea atrage de parte sa nemulțumiții de la fostul PDL, care se simt din ce în ce mai puțin băgați în seamă în formațiunea condusă de Blaga și Gorghiu. Sunt primari, de comune, ce-i drept, care dau deja semnale de apropiere de Mișcarea Populară, în virtutea nostalgiei față de perioada de glorie a PDL, cu Băsescu și Boc la cârmă. Întâlnirea prietenească dintre Boc și Băsescu de la Cluj, în urmă cu câteva săptămâni, poate anunța o regrupare a nemulțumiților din ”aripa Blaga” în jurul fostului tandem.

Atât Băsescu cât și Ponta știu regula jocului. Al treilea partid, dacă va avea o pondere de peste 10% la viitoarele alegeri parlamentare, este cel care va dirija majoritatea. Băsescu o știe din propria experiență. În perioada CDR, după plecarea lui Ciorbea, Radu Vasile predase deja hățurile executive hârșiților din PD-ul lui Petre Roman.

În ce măsură controlează Iohannis acest joc? În bună măsură, cred. Nominalizarea lui Cioloș și noul cabinet tehnocrat sunt menite să ajute atât PSD, cât și PNL. Liberalii ar trebui să profite de popularitatea lui Cioloș, susținându-l necondiționat, iar Dragnea are garanția că își va menține oamenii din eșaloanele doi și trei cuplați la pârghiile puterii adminstrative, atât cât să nu se nască o rebeliune în partidul său, din care Ponta ar avea foarte de mult de profitat.

Nu vreau să speculez, dar ce știu sigur e că Iohannis vrea să aibă toate cărțile în mână la sfârșitul lui 2016, mai ales pentru ce urmează să se întâmple până în 2019. Orice președinte ar proceda la fel, pentru că are un program politic, cu care a fost ales, și, dacă nu va avea un guvern prietenos după parlamentare, n-are nicio șansă să fie reales. Cum lui Iohannis nu-i plac conflictul și adversitatea, aș îndrăzni să spun acum că pregătește un guvern PSD-PNL cu Cioloș premier (tehnocrat și apolitic), după parlamentare.

Pentru el este varianta cea mai confortabilă. Știe că PSD este mai puternic decât PNL, deci are șanse mai mari să iasă pe primul loc, chiar dacă cele două partide vor fi umăr la umăr. Știe la fel de bine că Băsescu sau Tăriceanu (secondat și de Ponta) pot crea surpriza unui partid de peste 10%, care să dicteze viitoarea majoritate, ceea ce nu i-ar fi deloc convenabil. Așa că o mare coaliție PSD-PNL în jurul unui Cioloș, popular încă peste un an de acum încolo (dar asta rămâne de văzut), este exact ce are nevoie pentru a avea măcar doi ani de liniște și mari reforme, inclusiv reforma constituțională.

Nu omiteți acest ”amănunt”: Iohannis va juca realgerea sa pe centenarul Marii Uniri din 2018. O mare concordie politică, ce va genera schimbări pozitive în societate, este programul său de campanie din 2019.

Acesta e, desigur, scenariul ideal, pentru că multe accidente de parcurs se pot întâmpla până atunci. Dar mie îmi este clar că toți ”banii” se pun acum pe această formulă supra-majoritară.

Accident ar fi, de pildă, să dezămăgească Cioloș. Asta l-ar lipsi pe Iohannis de un nume potrivit pentru premier. Dâncu va fi varianta de rezervă, tot tehnocrat, dar apropiat de PSD. Nu e exclus ca Dâncu să fie viitorul premier agreat de PSD și PNL, dacă PSD va obține primul loc, și Cioloș, dacă PNL va obține primul loc.

Accident ar fi ca Băsescu, Ponta și Tăriceanu, după alegerile locale, să creeze o formațiune care să treacă dincolo de ambițiile lui 10-12%, adică să-și propună să joace în liga ”băieților mari” și să-i oblige pe aceștia să împartă cu ei puterea.

Accident ar fi ca Nicușor Dan, cu al său USB, să câștige Primăria Capitalei și să-și dorească mai mult, coagulând în jurul său și alte curente mai mici, așa încât să avem o a patra forță de luat în seamă în viitorul Parlament, după PSD, PNL, ALDE sau MP. Un asemenea spectru extrem de fragmentat cu greu ar mai justifica o coaliție PSD-PNL, care probabil ar fi la limita lui 50%.

În orice caz, ceea ce vreau să vă asigur e că adversarii intuiesc planul lui Iohannis și nu vor sta cu mâinile încrucișate în 2016, așteptând să vadă dacă se îndeplinește sau nu. Deci, oricum ar fi, vom avea un an electoral spectaculos.

Într-o analiză viitoare, voi pune aceste aliniamente interne în context european și internațional. O să vedeți că nimic nu e întâmplător.