Premium
Avântul lui Mark Rutte spre conducerea NATO a fost întrerupt și, deocamdată, premierul olandez rămâne în stand by, chiar dacă Statele Unite doreau ca problema succesiunii lui Jens Stoltenberg să fie încheiată încă din ianuarie. Acum, Ungaria sau Turcia au un nou favorit în persoana lui Klaus Iohannis și jocurile se pot schimba pentru șefia NATO, chiar dacă olandezul Mark Rutte rămâne mare favorit.
Premierul ungar Viktor Orbán pare să urmeze tactica maestrului său în târguieli, Tayyip Erdogan, și să-și țină cărțile ascunse. Așa cum a făcut și în cazul aderării Suediei la NATO, când, în ciuda promisiunilor constante că Budapesta nu va rămâne ultima, toată lumea a așteptat ca Orbán să finalizeze procedurile. Se estimează că în curând îl va sprijini deschis pe românul Klaus Iohannis. De altfel, relațiile lui cu Mark Rutte nu sunt dintre cele mai cordiale, dimpotrivă ar fi caracterizate mai degrabă reci.
Târguiala lui Erdogan - Orban
Președintele turc, în schimb, chiar şi dacă am presupune că a așteptat finalizarea alegerilor locale din ţara sa, nu mai are nicio scuză acum, chiar dacă rezultatele nu au fost cele dorite. Opţiunea Ankarei pentru noul secretar general al Alianței Nord-Atlantice se va face „în cadrul înțelepciunii strategice și justeţei”, transmite președinția turcă într-o postare pe Platforma X, după o convorbire pe care Tayyip Erdoğan a avut-o cu Mark Rutte.
Este deosebit de interesant că Ankara acordă (din nou) prioritate membrilor NATO care nu fac parte din UE, accentuând că „Președintele Erdoğan a subliniat că următorul Secretar General trebuie să servească în cel mai bun mod posibil securitatea și interesele țărilor membre în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului și a altor provocări, să consolideze unitatea Alianței și să acorde prioritate rolului principal al NATO, să își ia angajamente credibile față de valorile fundamentale ale Alianței și respectarea practicilor consacrate ale acesteia și să ia în considerare sensibilitățile aliaților din afara UE”.
În esență, Ankara ar putea solicita ca pozițiile sale să fie reflectate mai mult pe partea legată de relațiile UE-NATO, în vizorul Ankarei aflându-se PESCO (Cooperarea permanentă structurată în domeniile apărării și securității) și în special programul de Mobilitate militară (Military Mobility). Coordonarea programului menționat aparţine Olandei (una dintre țările care acordă deja o grijă deosebită în cadrul UE și NATO pentru a satisface „sensibilitățile” Turciei), dar participă și Norvegia, Statele Unite, Marea Britanie și Canada.
Desigur, există condiţii de siguranţă stipulate încă de la momentul înființării PESCO. O condiție de bază pentru ca o țară să participe la program este să nu se opună intereselor statelor membre UE, cât și să respecte principiile și valorile UE și să aibă un acord de securitate cu UE pentru schimb de informații clasificate.
NATO și UE au deja o cooperare sporită în comparație cu anii trecuţi. Declarația comună NATO-UE din ianuarie 2023 subliniază „promovarea consultării și cooperării strânse cu toți Aliații NATO și statele membre UE”, dar și încurajarea participării cât mai depline a Aliaților NATO care nu sunt membri ai UE la inițiativele acestei cooperări.
Obiectivul susţinerii din partea a „29” de membri și scenariul final
Este aşteptată şi poziţia Suediei, care tocmai a aderat la Alianță. Obiectivul lui Mark Rutte este să se asigure că are sprijinul a 29 din cei 32 de aliați, pentru a încerca să „înlăture” obstacolul numit „Klaus Iohannis”, pe de o parte și, pe de altă parte, pentru a convinge Ungaria și Turcia că trebuie să-l sprijine. Într-un scenariu extrem, nu este exclus să fie căutată o a treia candidatură care să întrunească unanimitatea.
Însă timpul se scurge și în loc ca noul secretar general să fie anunțat la viitoarea reuniune ministerială din 3 și 4 aprilie, există estimări că Viktor Orbán ar putea prelungi „indecizia” până la Consiliul European din iunie, încercând să obţină ceva din partea a UE și amestecând, în esență, problemele NATO cu cele europene. Oricum, este deja târziu, întrucât Summitul Liderilor NATO de la Washington este în iulie, iar mesajul pe care îl transmit amânările continuă să acționează doar spre încântarea și beneficiul celor care doresc să submineze NATO și UE.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
