Înaltul reprezentant pentru politică externă al Uniunii Europene, Josep Borrell, s-a referit duminică, în ajunul Zilei mondiale a libertăţii presei, la jurnaliştii asasinaţi din 2020 şi şi-a exprimat preocuparea deosebită faţă de violenţele la adresa femeilor care exercită această profesie, transmite EFE potrivit Agerpres.
În numele UE, Borrell a amintit că, potrivit observatorului UNESCO, de la începutul anului 2020 au fost ucişi 76 de jurnalişti în întreaga lume şi "mulţi alţii au fost arestaţi, hărţuiţi sau ameninţaţi", adăugând că "este deosebit de îngrijorătoare violenţa de gen împotriva jurnalistelor".
Şeful diplomaţiei europene a apreciat că "libertatea presei înseamnă siguranţă pentru toţi" şi a definit-o drept "fundamentul societăţilor democratice, care pot prospera doar dacă cetăţenii au acces la informaţie credibilă şi pot lua decizii fundamentate".
Borrell a mai spus că libertatea presei şi libertatea de exprimare trebuie promovate şi protejate "peste tot" şi a subliniat că "UE este dispusă să facă mai mult" pentru a îndeplini acest deziderat.
"UE va continua să se pronunţe împotriva oricăror restricţii la adresa libertăţii de exprimare şi contra cenzurii, atât online, cât şi offline", a adăugat Borrell, care a precizat că peste 400 de jurnalişti "au beneficiat" anul trecut de pe urma fondului european pentru protejarea apărătorilor drepturilor omului.
Şeful diplomaţiei europene a mai spus că UE va continua să acţioneze împotriva dezinformării şi va căuta modalităţi de a sprijini financiar presa independentă.
Josep Borrell, tribut jurnaliștilor asasinați în 2020
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.633
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.633

2.134
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.134

470
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
470

3.941
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.941

8.426
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.426

4.222
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.222

4.106
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.106

69
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
69

8.546
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.546

199
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
199

2.724
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.724

629
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
629

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698















Comentează