Justiţia franceză a deschis o anchetă privind asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia în 2017 pentru a verifica dacă activităţile economice în Franţa ale unui suspect au putut duce la coruperea unor agenţi publici străini, potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri, relatează AFP potrivit Agerpres.
Familia jurnalistei şi organizaţia "Reporters sans frontieres" (RSF) au depus plângere, pe 3 decembrie 2019, pentru "complicitate la asasinat" şi "corupţie" , vizându-i în special pe omul de afaceri Yorgen Fenech, care deţine hoteluri şi o crescătorie de cai în Franţa, pe fostul şef de cabinet al premierului maltez Keith Schembri şi pe fostul ministru al turismului Konrad Mizzi.
Reclamanţii au suspiciuni că veniturile generate de aceste active au fost folosite pentru a corupe doi oameni politici în scopul obţinerii unui contract public, un subiect pe care jurnalista îl ancheta atunci când a fost asasinată.
De asemenea, ei pretind că investiţiile franceze ale omului de afaceri este posibil să fi fost sursa plăţii pentru "autorii atentatului cu maşină-capcană care s-a soldat cu moartea jurnalistei pe 16 octombrie 2017".
Investigaţiile, încredinţate Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale, "se vor desfăşura într-un spirit de strânsă cooperare şi de complementaritate cu ancheta autorităţilor judiciare malteze", a subliniat parchetul naţional francez în comunicatul său.
Acest caz a zdruncinat guvernul maltez şi l-a împins la demisie pe premierul Joseph Muscat, acuzat că s-a amestecat în anchetă şi şi-a protejat colaboratorii.
În urma investigaţiilor desfăşurate în colaborare cu Interpolul şi agenţia americană FBI, trei bărbaţi consideraţi simpli executanţi sunt judecaţi, iar Yorgen Fenech a fost inculpat pentru complicitate.
Aprofundând secţiunea malteză a Panama Papers, Daphne Caruana Galizia a dezvăluit că o societate din Dubai, 17 Black, le-ar fi plătit 2 milioane de euro lui Schembri şi Mizzi. Consorţiul de jurnalişti Daphne Project, care i-a reluat anchetele, a dezvăluit că 17 Black îi aparţine lui Yorgen Fenech.
Justiţia franceză a deschis o anchetă privind asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

3.210
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.210

4.687
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.687

2.190
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.190

3.627
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.627

162
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
162

2.496
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.496

9.036
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.036

201
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
201

180
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
180

1.956
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.956

2.596
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.596

190
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
190

76
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
76
















Comentează