Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii străini de la Constanţa: 'Este foarte important să vă avem aici ca aliați. Sunt impresionat de rezultate'

evz.ro
Klaus Iohannis ochelari

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la Constanța, pentru a vizita mai multe nave participante la „Sea Shield 2019”, cel mai mare exercițiu multinațional naval NATO organizat de Forțele Navale Române în apele teritoriale ale României şi în apele internaționale ale Mării Negre, transmite Mediafax.

Exercițiul NATO „Sea Shield 2019”, la care au luat parte aproximativ 2.200 de militari și 20 de nave din cinci state membre ale Alianței Nord-Atlantice plus România, s-a încheiat, vineri, cu Ziua Distinșilor Vizitatori ce a fost organizată la bordul fregatei românești „Regele Ferdinand”. Cu această ocazie, marinarii militari au primit vizita președintelui Klaus Iohannis, care i-a felicitat pentru munca depusă și pentru rezultatele bune obținute pe perioada aplicațiilor militare.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE la principalele tipuri de brânză: Ce trebuie să ştii înainte să le consumi

„Mi-a plăcut foarte mult când am auzit că, în condițiile în care nava nu dispune chiar de toate facilitățile pecare vi le doriți, reușiți foarte bine să completați prin capacitatea voastră și prin inventivitate. Și în concluzie pot să vă spun că sunt foarte bucuros că am venit astăzi aici, că v-am întâlnit, că am primit direct și imediat rezultatele acestui exercițiu. Și la finalul alocuțiunii vă spun Bun cart înainte!”, le-a spus președintele țării marinarilor români.

Ulterior, el a vizitat și fregatele canadiană, HMCS Toronto, și olandeză, HNMLS Evertsen, arătându-se impresionat de rezultatele exercițiului și mulțumindu-le militarilor pentru sprijinul pe care NATO îl acordă țării noastre.

„Doar ce s-a încheiat exercițiul Sea Shield 2019 și vreau să vă spun de la început că sunt impresionat de rezultate. Vreau să va felicit pentru că ați făcut un lucru extraordinar. Pentru mine, ca președinte al României, acest exercițiu a fost foarte important. Pentru că avem Marea Neagră, o mare frumoasă, dar și o regiune foarte complicată. Și presupun că pe durata acestui exercițiu cu toții ați putut observa de ce este o regiune atât de complexă. Pentru mine și pentru România este foarte important să vă avem aici ca aliați, împreună cu noi în Marea Neagră, lucrând împreună, pregătindu-ne împreună și cunoscându-ne reciproc. Zona Mării Negre nu este numai o regiune estică sau o graniță estică a NATO. Zona Mării Negre este foarte complicată și avem nevoie de voi toți, avem nevoie de NATO”, a spus președintele Iohannis în fața militarilor olandezi.

Pe de altă parte, președintele a precizat că dacă în urmă cu 15 ani, la intrarea țării noastre în Alianța Nord-Atlantică, România avea nevoie să fie apărată, acum este o furnizoare de securitate în regiune. „România este o membră a NATO de 15 ani. Iar între timp noi ne-am schimbat, ne-am adaptat. La început, România a primit securitate de la NATO, dar acum pot spune că este și un furnizor de securitate în regiune. Iar acest exercițiu a arătat că suntem compatibili, că putem lucra foarte bine împreună”, a încheiat președintele Iohannis.

„Sea Shield 19” a fost cel mai mare exercițiu organizat de Forțele Navale Române în acest an, participând 14 nave militare românești şi șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari. Aceștia au exersat proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață şi aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forțele Navale Române, în calitate de gazdă, au desfășurat o structură impresionantă de forțe. Astfel, sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei, au fost două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă și trei remorchere maritime. La acestea s-a adăugat un detașament de scafandri specializați în lupta împotriva amenințărilor subacvatice, două detașamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații şi Informatică,
Centrul pentru Tehnologia Informației şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la țărm.

CITESTE SI: De ce este INDICAT să dormim cu o pernă între genunchi

Comandamentul Maritim Aliat al NATO a desemnat să participe la „Sea Shield 19” Gruparea Navală Permanentă, care operează în Marea Neagră începând cu 28 martie, ce are în compunere nave din Bulgaria, Canada,Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria au fost reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Atât Forțele Aeriene cât și Forțele Terestre Române au participat la exercițiu, primele cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar celelalte cu undetașament din compunerea Brigăzii 9 „Mărășești”, pentru protecția căilor de comunicații terestre şi a portului Constanța. De asemenea, Forțele Navale ale Statelor Unite şi ale Turciei au acționat cu două aeronave de patrulare maritimă.

Scenariul exercițiului a fost unul fictiv, ce a urmărit planificarea şi executarea unei Operații de Răspuns la Criză sub mandatul unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin amenințări simetrice şi asimetrice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.