Premium
Candidatura președintelui Iohannis la conducerea NATO este o surpriză numai pentru cei care n-au urmărit dezbaterea din plenul Parlamentului European, la care șeful statului român a participat la Strasbourg, la 7 februarie.
Primul șef de grup europarlamentar care a luat cuvântul după Klaus Iohannis a fost Manfred Weber, liderul Popularilor Europeni. Într-o abordare ce a atras atenția, Weber a pus accentul pe contribuția președintelui României în materie de apărare. De șase ori a menționat Weber ”apărare” și de trei ori ”securitate”, în intervenția sa, punctând în termeni fără echivoc: ”Determinarea dumneavoastră este cea care a făcut din România un pilon puternic al apărării europene și unul dintre cei mai mari aliați ai Ucrainei. Acesta este leadership la superlativ”.
Liderul Popularilor Europeni și-a început, de altfel, discursul citându-l pe Iohannis, care, la Conferința de Securitate de la München din 2019, avertizase: ”Nu putem ignora provocările cu care ne confruntăm pe Flancul estic. Securitatea și apărarea sunt componente fundamentale ale viitorului Uniunii”.
”Aveați dreptate atunci și aveți dreptate și acum”, a conchis europarlamentarul german Manfred Weber, cel mai puternic om politic european, prin cele două poziții pe care le deține: lider al grupului europarlamentar și președinte al Partidului Popularilor Europeni.
E vorba de principala familie politică din UE, care se va reuni, la început de martie, la București. La congresul la care va fi anunțată oficial candidatura Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în fruntea Comisiei Europene sunt așteptați 13 șefi de state și guverne din UE. Va fi cea mai mare reprezentare la acest nivel, în România, după Summitul de la Sibiu din mai 2019. Și va fi reuniunea definitorie înaintea alegerilor europene și a reconfigurării la vârf a instituțiilor UE.
În acest tablou, candidatura președintelui român mai pare o întâmplare sau o simplă încercare?
Dimpotrivă, eu cred că opțiunea lui Klaus Iohannis pentru conducerea NATO este premeditată și coordonată.
Și trebuie luată în serios pentru că are în spate o coaliție politică puternică acasă și un suport extern semnificativ. Iar asta în condițiile în care contextul geostrategic nu lasă loc de experimente ori jocuri egoiste. Cu atât mai solide, ca argumente, sunt rolul României în fața amenințării din Est și alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare – în condițiile în care numai alte zece state NATO din cele 31 de membre depășesc obiectivul de 2% fixat acum un deceniu, după anexarea Crimeei.
Mai e un aspect care ar trebui să ne preocupe, ca țară cu potențial încă nevalorificat corespunzător la Bruxelles. Prin candidatura sa la vârful NATO, Klaus Iohannis duce România la un nivel fără precedent ca poziționare externă în ultimele decenii.
Din 2008, de când lucrez în Parlamentul European, am văzut multe situații jenante în care țara mea a fost pusă de propriii politicieni, din cauza exportului la Bruxelles al conflictelor interne. De nicăieri nu a fost România mai vulnerabilizată, ca loc în Europa, decât de la București. S-au irosit oportunități ce nu se mai întorc și s-au închis uși greu de redeschis.
Iar acum două săptămâni, de la tribuna Parlamentului European, președinta acestui for spunea despre o țară ce fusese blamată, cu ani în urmă, în aceeași sală, pentru starea statului de drept și corupție: ”România are un loc special în inima mea. Este o țară care a îmbrățișat ceea ce înseamnă a fi european. La apogeul pandemiei, medicii români au zburat spre spitale din alte state membre pentru a ajuta. Când ne-am confruntat cu dezastre naturale devastatoare, pompierii români și-au părăsit țara pentru a înfrunta flăcările. În primele zile ale brutalei invazii rusești a Ucrainei, familiile de români s-au grăbit la graniță pentru a-i întâmpina pe refugiați. Mulțumesc pentru tot, România!”, spunea Roberta Metsola, din aceeași familie politică a Popularilor, în dezbaterea cu Klaus Iohannis despre viitorul Europei.
Iată de ce poziționarea României în negocierea arhitecturii de vârf a Europei nu este întâmplătoare. Dimpotrivă.
Să sperăm că rezultatele – fie la NATO, fie la Comisia Europeană – vor fi pe măsura efortului românilor din acești ani încercați. Pentru că o postură influentă a unui român în politica europeană nu poate decât să aducă beneficii României.
