Preşedintele Klaus Iohannis va asista miercuri, la Ateneul Român, la repetiţia generală cu public a operei "Parsifal" de Richard Wagner, actul I, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului va participa la evenimentul de miercuri începând cu ora 19,00.
Potrivit sursei citate, concertele "Parsifal'' la Ateneul Român sunt considerate drept unele dintre cele mai importante evenimente cultural-muzicale ale anului şi sunt realizate sub bagheta apreciatului dirijor român Christian Badea. Aceste spectacole reprezintă un concept nou şi unic pe scena culturală românească, prezentând creaţia lui Wagner într-un spectacol în care publicul se află în mijlocul acţiunii şi care împleteşte componente muzicale - orchestră, cor, solişti - cu elemente de teatru complexe, conform Agerpres.
Comentează