Premium
“Boss, pentru mine, cum să-ți spun ție, să nu fie Liviu”(...) ”Şi mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, că aici aceeaşi chestie spune”(...) ”Exact. Şi atunci, boss, ăsta este un articol doborâtor...”
Cam așa lucrau pe legislația penală, în cabinetele Puterii, Viorel Hrebenciuc și Dan Șova: boss în sus, boss în jos, traiască boss! Ca Victor Ponta către Dorin Cocoș: ”Da, domnu’ director. Ordonați!”.
Asta e una din lumile pe care o pot vota românii la alegerile prezidențiale: o lume veche, care a înflorit sub fanarioți, comuniști și baroni de tot soiul, amestecând servilismul cu corupția și reglările de conturi cu machiaverlâcurile politice. E dimensiunea otomană și bizantină a ființei noastre naționale: o mână spală pe alta, ești frate cu mine – sunt frate cu tine, așa-s făcute jocurile; e Podul Beilicului și târgul Obor.
Alternativa e Sibiul. E Mitteleuropa. E Capitala Europeană a culturii. E acel univers valoric în care au fost educați Eminescu, Maiorescu și Caragiale – și din care au venit regii eliberatori și întregitori ai României, Carol și Ferdinand. Asta aduce cu sine Iohannis: poate că nu-i un mare orator, poate că spune uneori lucruri necumpănite (”Ghinion!”), poate că are prea multe case; poate că, la urma-urmei, nici nemții nu-s perfecți. Însă diferența de civilizație morală și politică între ceea ce reprezintă Klaus Iohannis și ceea ce reprezintă ”Exact, boss – Ordonați, domnu’ director” se măsoară, totuși, în secole de evoluție.
E diferența dintre Evul Mediu albanez și Goethe la Weimar.
Miza politică a alegerilor prezidențiale care se apropie este minoră în raport cu relevanța sa culturală: pentru prima dată după 1848 și 1866, România e în poziția de a alege din nou, răspicat, între drumurile drepte și pietruite ale Apusului și noroaiele atât de familiare ale Fanarului.
