Premium
Europarlamentarul Laurențiu Rebega (Pro România), membru în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, a publicat în presa europeană o analiză despre mișcările politice din Europa și despre viitorul UE.
Rebega scrie în ”New Europe” că ”alegerile recente din Bavaria nu au trecut neobservate în Europa. Dimpotrivă, comentariile au fost furtunoase, întrucât majoritatea analiștilor a fost de părere, cu un soi de bucurie răutăcioasă, că lovitura cea mai grea nu a primit-o Horst Seehofer, ci Angela Merkel. Este, aici, o mare doză de psihanaliză socială: prăbușirea (sau perspectiva prăbușirii) unui lider puternic oferă o stranie satisfacție oamenilor mici. Dar alegerile din Bavaria nu au fost decât ultimul episod dintr-un serial care a început cu referendumul pentru Brexit și a continuat cu alegerile din Franța, Italia, Austria, Olanda, Suedia... Este un serial care nu se va termina prea curând. Nu e greu de remarcat că, peste tot, partidele centriste tradiționale – afiliate, la nivel european, la PPE sau PSE – au regresat semnificativ în opțiunile alegătorilor. Totodată, partidele zise „extremiste” sau „populiste” au înregistrat scoruri record, care le-au permis, în unele cazuri să acceadă la putere”.
Europarlamentarul Pro România propune patru direcții de investigare a experiențelor electorale europene din ultima vreme: ”Unu: Transformarea politicii în guvernanță. De câteva decenii, nu ani – funcțiile puterii s-au deplasat de la opțiunile politice, ceea ce înseamnă a lua decizii în concordanță cu o viziune umanistă, către opțiuni de management din ce în ce mai tehnice, ceea ce înseamnă că dorințele sau părerile cetățenilor devin secundare în fața unor argumente de tip matematic (în economie, transporturi, comunicații și chiar în gestionarea resurselor umane). Consecința de tip filosofic, pe care puțină lume are curajul să o enunțe explicit, este că o lume mai bună pentru toți poate fi construiă pe baza unor modele matematice, în care factorul politic nu este decât un izvor de perturbații, greșeli și corupție. La nivelul de care ne ocupăm, acest fenomen se reflectă în scăderea interesului cetățenilor pentru politca văzută ca o disciplină fundamentală a societății.
Doi: Transformarea opțiunilor politice în mișcări civice. Dacă resorturile profunde ale conducerii societății sunt matematice, așa cum rezultă de la punctul unu, atunci liberul arbitru al omului și cetățeanului se restrânge la aspectele superficiale și aparent comprehensibile ale vieții. Acțiunea cetățenească se transformă în mișcare de stradă, iar atitudinile și revendicările sunt ad-hoc, în funcție de agenda zilei.
Trei: Consecința comună a punctelor de mai sus este că partidele politice de tip clasic își pierd capacitatea de persuasiune asupra cetățenilor și devin birocrații abstracte care funcționează per se.
Patru: La nivel global au apărut două provocări uriașe, de departe mai importante și mai grave decât tot ceea ce a trăit omenirea până în prezent. Schimbările climatice și polarizarea extremă a bogăției într-o populație, practic globală”.
În consecință, mai spune Rebega, ”tabloul general pe care îl generează fenomenele de mai sus în Europa arată cam așa. Cetățenii din clasa mijlocie nu mai înțeleg necesitatea acțiunii partidelor politice clasice și se separă, electoral vorbind, în trei straturi. Primul este absenteismul, cel de-al doilea este populismul centrist, iar cel de-al treilea este ispita extremă. Extremele politice sunt atractive mai ales la capetele clasei mijlocii: low middle class și upper middle class. În mod curios, aceste extreme nu se asociază biunivoc cu extrema stânga sau extrema dreaptă. Există oameni relativ avuți ale căror opțiuni tind către comunism, după cum există și defavorizați, tentați de discursul fascist.
Absenteiștii sunt relativ puțini în țările dezvoltate, unde cultura implicării demografice și civice este puternică, dar sunt foarte multe în țările din Est, unde oamenii nu văd pe termen scurt sau mediu, posibilitatea unei redresări viguroase.
În fine, populismele de centru alimentează, la rândul lor, două direcții de acțiune politică distinctă.
Prima dintre acestea se referă la populismul propriu- zis: oamenii vor să trăiască mai bine aici și acum! Pentru aceasta nu este nevoie decât de decizii de tip fiscal-bugetare ale guvernului.
A doua direcție este cea tipologistă: schimbările au devenit incontestabile și au început să afecteze direct viețile tuturor oamenilor. Până la urmă natura este mult mai puternică decât societatea și o inundație care ne distruge casa este resimțită mai acut decât decizia majorării dobânzilor de intervenție la o bancă centrală”.
În perspectiva alegerilor care vor avea loc în 2019 și 2020, Rebega crede că acestea ”vor duce cu siguranță la o nouă arhitectură politică atât în statele membre, cât și la nivelul Uniunii Europene în ansamblu. După cum putem deduce din cele de mai sus latura rațională a comportamentului electoral se atrofiază în dauna celei emoționale. Oamenii politici adevărați preocupați de societățile în care trăiesc trebuie să se pregătească pentru această nouă revoluție”.
