DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fost ministru al Justiției a depus proiectul: Închisoare cu executare pentru șoferii băuți, drogați sau fără permis care provoacă accidente mortale

portalsm.ro
sofer

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Parlament, marţi, proiectul de modificare a legislaţiei penale care prevede ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovaţi să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea.

"Aşa cum am promis, astăzi am depus proiectul de modificare a legislaţiei penale pentru ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovaţi să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea. M-am bucurat să constat că iniţiativa şi-a găsit zeci de susţinători, colegi senatori, care au semnat la depunerea ei. Proiectul îşi urmează cursul legislativ firesc, dar sper şi îmi doresc ca legea să ajungă la promulgare cât mai repede posibil", a scris senatorul Robert Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.

El anunţase în 20 noiembrie că va introduce, din nou, în circuitul parlamentar această propunerea legislativă, iniţiată în 2019 şi respinsă în iunie 2021 de Camera Deputaţilor, notează Agerpres.

"România ocupă, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanţe interzise, pe lângă neglijenţă sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o iniţiativă de modificare a legislaţiei penale astfel încât niciun şofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea. (...) Astăzi, de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, anunţ public că voi relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale", afirma în urmă cu o săptămână Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Parlamentarul PSD adăuga că iniţiativa sa a fost respinsă de camera decizională "din raţiuni politice absurde şi în mod sfidător la adresa interesului general al societăţii de a proteja în mod real viaţa şi de a pune capăt carnajului de pe şoselele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor".

"În fiecare an îşi pierd viaţa sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuţi sau drogaţi, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puţin, în luna iulie, au fost descoperiţi la volan mai mulţi şoferi drogaţi decât băuţi. Cu alte cuvinte, toţi cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime. O iniţiativă în memoria lui Ciprian, Ion, Gheorghe, Alexandru şi a celor 100 de persoane care au pierit pe şosele din data de 8 iunie 2021 (momentul votului de respingere din Camera Deputaţilor) şi până astăzi, din cauza unor 'şoferi' inconştienţi", a precizat Cazanciuc.

Senatorul social-democrat a mai menţionat că dedică această iniţiativă legislativă "memoriei Anastasiei, fetiţa care anul acesta, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.