Lidl inaugurează două magazine noi în Timişoara şi Iaşi, ambele cu staţie de încărcare pentru automobile electrice

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-03-2021

Actualizat: 22-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax

Retailerul german Lidl a anunţat luni că îşi continuă investiţiile în România prin inaugurarea a două noi magazine, unul în Timişoara şi altul în Iaşi, iar ambele unităţi vor dispune de câte o staţie de încărcare pentru automobile electrice.

“Lidl România continuă investiţiile pe plan local prin inaugurarea a două magazine noi pe data de 25 martie: unul în oraşul Timişoara şi celălalt în oraşul Iaşi. Ambele unităţi dispun de câte o staţie de încărcare pentru automobilele electrice”, se arată într-un comunicat remis luni de companie, potrivit news.ro.

Citește și: Noi detalii scandaloase despre moartea pacientului de la Craiova: secretarul de stat Andreea Moldovan spune că nu s-a cerut transferul la o altă unitate

Fiecare dintre cele două unităţi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.300 de metri pătraţi. De asemenea, unitatea Lidl din Timişoara are peste 140 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Iaşi are peste 130 de locuri de parcare. În plus, cele două magazine dispun de câte o staţie de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două maşini simultan.

“Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităţilor, Lidl face o serie de recomandări pentru clienţi, publicate atât online, cât şi în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor şi legumelor pe care doresc să le cumpere şi păstrarea distanţei recomandate faţă de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienţii care stau la coadă să păstreze distanţa recomandată faţă de cei din jurul lor, şi în noile magazine din Timişoara şi Iaşi se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat”, potrivit companiei.

În 2020, Lidl avea aproximativ 287.000 de angajaţi, dintre care peste 8.000 în România, unde retailer-ul german avea deschise peste 270 de magazine şi 5 centre logistice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri