Linia de cale ferată dintre stațiile Caransebeș și Balta Sărată din județul Caraș-Severin a fost inundată: Circulația pe magistrala 900, blocată

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-06-2020

Actualizat: 18-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: rnews.ro

Linia de cale ferată dintre stațiile Caransebeș și Balta Sărată, județul Caraș-Severin, a fost inundată, joi după-amiază, iar circulația pe magistrala 900, București-Timișoara, este blocată, anunță MEDIAFAX.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul feroviar pe magistrala 900, București-Timișoara, este blocat între kilometrii 472+700 de metri – 472+900 de metri, în apropierea stației Balta Sărată, unde, din cauza ploilor abundente, linia de cale ferată a fost inundată.

Citește și: Augustin Zegrean: ‘Ar trebui echilibrate lucrurile, dar nu așa. Este o metodă pur bolșevică. Pensiile nu se plătesc din bugetul de stat, ci din bugetul asigurărilor de stat’ .

Circulația feroviară între stațiile Caransebeș și Balta Sărată este închisă.

Sunt afectate două trenuri de călători, respectiv trenul care circulă pe relația Timișoara Nord-București Nord, care stationează în stația Caransebeș, și trenul care circulă pe ruta Orșova-Timișoara Nord, care este oprit în Balta Sărată.

Tot în județul Caraș-Severin, traficul feroviar este blocat, joi după-amiază, și pe calea ferată între stațiile Brebu și Cornuțel Banat, unde a avut loc o alunecare de teren.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri