Liviu Dragnea, explicație originală pentru OUG-ul traseimului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 04-09-2014

Actualizat: 04-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dragnea a explicat că această Ordonanță a fost dată pentru că în multe comunități nu mai funcționează consiliile locale și, pe cale de consecință, se pierdeau proiectele din bani europeni. 

”După ce s-a rupt USL și a venit această alianță ACL, iar oamenii din teritoriu au primit ordin să facă alte alianțe. Asta a dus la blocaje în multe comunități, pentru că nu mai funcționau consiliile locale.


Noi aveam bani disponibili pentru finanțarea unor proiecte, dar nu erau atrași pentru că nu se mai convoca consiliul local.

Eram în situația de a nu mai absorbi peste 800 de milioane de euro din fonduri europene și peste un miliard de lei din bugetul de stat. Puteam să stăm, în continuare, și să discută, principial situația sau să luăm o decizie și să nu mai riscăm să pierdem bani.

Putem rămâne la discuția principială sau ne putem uita dacă milioane de români nu preferă să aibă canalizare, apă sau drumurile astfaltate sau preferau să se uite la noi la televizor cum dezbatem dacă e morală sau nu migrația politică”, a declarat Dragnea, la România Tv.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri