Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Locurile de muncă au dispărut aşa că americanii s-au transformat în patroni: 'Nu este atât de surprinzător pe cât credeţi'

Agerpres
someri somaj

Economia trece printr-o perioadă dificilă iar viitorul este incert însă aceasta nu îi descurajează pe americani, în condiţiile în care în ultimele luni au fost create mai multe companii decât niciodată în SUA, un fenomen alimentat de un şomaj masiv şi condiţii de finanţare relaxate, transmite AFP, conform agerpres.ro.

"Nu este atât de surprinzător pe cât credeţi", explică John Dearie, preşedinte şi fondator al Centrului pentru antreprenoriat american (Center for American Entrepreneurship). "Oamenii înfiinţează companii pentru că şi-au pierdut locul de muncă. Şi pentru că au banii cu care să facă acest lucru", a detaliat John Dearie.

Rata dobânzilor este la cel mai scăzut nivel, băncile au tendinţa de a acorda împrumuturi iar nivelul de economisire a atins un nivel ridicat, graţie ajutoarelor acordate de Guvern.

Gică Popescu, amintiri dureroase: atunci am făcut o foame cum n-au făcut mulți

În perioada iulie-septembrie 2020, aproximativ 1,6 milioane de firme au fost înfiinţate în SUA, o cifră record. Pragul de un milion de firme într-un singur trimestru nu a fost depăşit niciodată în SUA.

"Pandemia i-a încurajat cu adevărat pe tineri şi adulţi să-şi facă propria lor firmă. Motivul este simplu: oamenii şi-au pierdut locul de muncă", susţine J.D. LaRock, preşedintele Network for Teaching Entrepreneurship, o organizaţie care formează antreprenori, în special tineri, în 12 ţări. "Oamenii văd că lumea se schimbă, că există noi nevoi" iar firmele vor să răspundă la aceste nevoi apărute în urma crizei Covid-19, explică J.D. LaRock.

Un exemplu tipic este Leeland Lambert, 38 de ani. "La mijlocul lunii iunie mi s-a spus că urmează să fiu disponibilizat", a declarat acest fost responsabil de operaţiuni la un centru de primire, care trăieşte la Salt Lake City, statul Utah. Când a aflat că îşi va pierde locul de muncă şi că nu există perspectiva de a găsi un alt loc de muncă pe termen scurt, Leeland Lambert a decis în sfârşit să îşi înfiinţeze o firmă de coaching personal la care se gândea de mai mulţi ani. "Atunci când aveam un loc de muncă îmi spuneam că pot să mă gândesc la această idee în timpul meu liber. După ce mi-am pierdut locul de muncă, am decis să mă lansez", spune Leeland Lambert.

BREAKING SURSE Jefuitorii care detonau bancomate cu dispozitive explozive PRINȘI în FLAGRANT DELICT de DIICOT


De la începutul crizei, 22 de milioane de americani şi-au pierdut locul de muncă. Jumătate sunt încă în şomaj, fără a mai vorbi de cei ale căror venituri au scăzut drastic. În condiţiile în care unele sectoare economice, precum restaurantele sau turismul, continuă să sufere, înfiinţarea propriei firme este uneori singura modalitate de a-ţi câştiga traiul.

Deocamdată este dificil de spus care sunt sectoarele care au beneficiat de aceste înfiinţări de firme, deoarece datele oficiale nu precizează acest lucru. Însă John Dearie menţionează în special activităţile "care au legătură cu criza Covid. De exemplu, activităţile de livrări de mâncare" via, printre altele, serviciul Uber, care a cerut şoferilor săi să îşi înfiinţeze propria lor firmă.

Livrările via platforma online Amazon, care funcţionează pe acelaşi principiu, au şi ele perspective frumoase în faţă, apreciază John Haltiwanger, profesor de economie la Universitatea din Maryland."Covid-19 a accelerat tendinţele care erau deja prezente în economie", precum dezvoltarea vânzărilor în line. În opinia lui Haltiwanger există multe oportunităţi în acest domeniu "deoarece o parte din aceste schimbări vor deveni permanente iar companiile care vor facilita aceste schimbări, cred că vor funcţiona bine ".

O parte importantă din populaţia SUA este în continuare în telemuncă iar mulţi dintre elevi nu au revenit la şcoală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.