Preşedintele Klaus Iohannis continuă să blameze "vinovatul de serviciu" - PSD - în loc să se gândească la problemele românilor şi la ceea ce trebuie făcut împreună cu Guvernul pentru relansarea economiei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Lucian Romaşcanu.
"Acum câteva minute s-a încheiat o altă declaraţie de presă a domnului preşedinte Iohannis. Constatăm că nu trece o zi fără să fie campanie electorală pentru domnul preşedinte. Cum am văzut, această declaraţie a avut două puncte şi a făcut transparentă prioritatea domnului preşedinte, şi anume PSD. În loc să se gândească la problemele românilor, la problemele economice, la ceea ce trebuie făcut împreună cu Guvernul pentru relansarea economiei, domnul preşedinte a continuat să blameze vinovatul de serviciu, şi anume PSD", a spus Romaşcanu într-o declaraţie de presă la sediul central al PSD.
El a adăugat că, după ce "a revocat-o pe Kovesi prin purtător de cuvânt", preşedintele şi-a dus aminte cine este de vină, "şi anume PSD".
"Deciziile CEDO nu se comentează, la fel cum nu se comentează nici deciziile instanţelor româneşti de orice nivel ar fi ele. Decizia CEDO a constatat doar că doamna Kovesi nu a beneficiat de cale de atac la decretul preşedintelui, lucru neimputabil vreunei instanţe din România. Dacă există o problemă legislativă, o vom corecta după ce vom vedea motivarea instanţei. Îi reamintim domnului preşedinte că Parlamentul pe care azi îl înfierează a votat o serie de măsuri economice şi sociale, precum amânarea ratelor fără dobândă la dobândă, amânarea plăţii facturilor la utilităţi, amânarea plăţii chiriilor, facilităţi fiscale concrete pentru firme sau darea în plată, şomajul tehnic cu obligativitatea păstrării locurilor de muncă. Unele din aceste legi domnul Iohannis le-a întors la Parlament. Pe unele, PNL le-a contestat la Curtea Constituţională, pe altele, domnul preşedinte întârzie să le promulge", a menţionat Romaşcanu.
El a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis "ar trebui să se decidă când iese din campanie şi se apleacă şi asupra atribuţiilor de serviciu pe care le are".
"De asemenea, îi reamintim preşedintelui că despre trecut se poate vorbi doar la trecut, despre prezent şi probleme de acum ale societăţii româneşti nu putem vorbi în continuare la viitor - vom face, vom analiza, vom prioritiza - nu ţin loc de un plan economic de relansare. La o lună şi jumătate de la decretarea stării de urgenţă, românii încă aşteaptă decizii ferme şi coerente, domnule preşedinte! Alături de toţi românii şi de întreg mediul de afaceri şi noi aşteptăm în continuare acest plan. Orice am propune şi orice am vota, întreg Parlamentul, chiar dacă sunt legi bune şi aşteptate de români, ele nu sunt bune pentru PNL şi pentru preşedintele Iohannis", a încheiat Romaşcanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că decizia CEDO în cazul Kovesi este "fără precedent", iar CCR are obligaţia de a revizui "de îndată" nu numai decizia referitoare la revocarea fostului procuror-şef al DNA, dar şi orice alte decizii luate "în considerarea unor simple declaraţii, fie ele şi politice".
Preşedintele Iohannis a susţinut că este evident că Parlamentul actual, în configuraţia politică, dominată de partidul care a "patronat" revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, a dovedit că "nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetăţenilor".
Lucian Romaşcanu, atac la Klaus Iohannis: În loc să se gândească la problemele românilor, preşedintele a continuat să blameze vinovatul de serviciu - PSD
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

2.800
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.800

2.073
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.073

1.585
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.585

1.604
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.604

1.384
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.384

280
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
280

1.498
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.498

685
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
685

1.392
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.392

710
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
710

3.066
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.066

118
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
118

128
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
128

















Comentează