Premium
Din punctul de vedere al semnificației sale politice și geostrategice, retragerea Lukoil din România in ziua in care Statele Unite ale Americii preiau baza de la Deveselu ar fi o veste entuziasmantă. Lukoil nu este doar o companie, ci un vârf de lance al intereselor rusești în Europa; un instrument care, prin concentrarea uriașelor sale resurse financiare, poate asigura amiciția politicienilor, presei, magistraților, vocilor din zona civică. O astfel de mănușă de fier și ruble poate încerca, în teorie, să vulnerabilizeze o țară din interior: să-i influențeze deciziile militare și de politică externă, să controleze agenda publică, să țintească spre informații sensibile.
Faptul că Lukoil întoarce spatele României este mai mult decât un șantaj politic în urma unor posibile infracțiuni economice: este semnul unui eșec usturător al intereselor de influență rusești în țara noastră. Este cea mai concludentă dovadă a faptului că instituțiile statului român au fost eficiente în protejarea obiectivelor noastre euro-atlantiste. Prin fuga Lukoil spre țări cu o Justiție mai impresionabilă, Putin admite, în fapt, că investiția rusească în controlul ideologic și politic asupra României este falimentară; că Bulgaria și Ungaria sunt variante infinit mai rodnice pentru Moscova.
Nimic din ceea ce vedem în aceste zile în dezbaterea publică pe tema Lukoil nu constituie fondul real și rădăcina problemei: muncitorii români ai companiei sunt doar paravane în spatele cărora se ascund decizii geostrategice luate de Rusia cu mult timp în urmă. Petroliștii ruși nu merg în Bulgaria pentru că s-au bosumflat din cauza unui procuror român – ci pentru că Bulgaria reprezintă noul pariu politic major al Kremlinului în încercarea de a perfora din interior unitatea NATO și de a compensa cumva pierderea totală a României între 1996 și 2014. Perchezițiile efectuate în rețeaua Lukoil nu sunt, așadar, cauza mutărilor făcute de ruși pe tabla de șah a regiunii, ci, mai degrabă, încercarea statului român de a recupera o parte din prejudiciu – tocmai prin instrumentul sechestrului – în momentul în care petroliștii se pregăteau discret să spele putin(a).
Dacă-i așa – și foarte probabil este – atunci să nu ne facem iluzii: muncitorii de la Lukoil sunt exclusiv problema și responsabilitatea Guvernului român. Un organism suficient de mare, de bine hrănit din buget și de uns cu puteri și prerogative încât să rezolve cumva și astfel de crize sociale, fără să se smiorcăie sau să se ploconească în fața unor șantajisti sau evazioniști. În fond, lui Putin îi pasă de miile de muncitori Lukoil România cât de miile de victime ale incursiunii sale din Ucraina; pariul pe generozitatea unui țar frustrat e pierzător și iresponsabil.
