Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lupta unei romance din Emiratele Unite pentru libertate. Istoria unui abuz

Nu e chiar un subiect mainstream; nu genereaza multe stiri si “like-uri”; nu se compara, in termeni de vizibilitate, cu o insulta bine plasata la adresa lui Basescu. Totusi, e un subiect corect si necesar, pe care – prin Grupul de Resurse si Asistenta pentru Femei Abuzate – il vom aborda de fiecare data cand o romanca din zona Orientului Mijlociu va fi in pericol din cauza unui sot agresiv, care crede ca, in baza unor clisee culturale, poate rapi copii – cetateni romani – sau isi poate impune punctul de vedere prin violenta.

Ultimul caz de gen in desfasurare este cel al doamnei Irene Tataru. Ea a fost, pe rand, victima a violentei domestice, sechestrarii, santajului, rapirii copilului, urmaririi informatice, sustragerii de acte s.a. din partea propriului sot. Ii cunosc situatia inca din vara – moment in care se temea sa vorbeasca public. Intre timp a capatat curaj – un curaj admirabil – infruntandu-si abuzatorul in tribunal si anchete penale. E blocata juridic in Emiratele Arabe Unite, sotul a concediat-o si i-a anulat viza de munca, improvizeaza de pe o zi pe alta solutii financiare pentru a se prezenta in instanta – dar va merge pana la capat si isi va aduce fetita in Romania.

Scriu aceste randuri cu speranta ca toate institutiile statului (consulatul din Dubai, ambasada din Abu Dhabi, MAE) care o pot sprijini in aceste zile decisive sunt alaturi de ea; si ca societatea civila din Romania va gasi ragazul pentru a-i arata solidaritatea pe care am vazut-o si in alte cazuri – cel al Amaliei Pop, de exemplu.

Citez mai jos, integral, unul din numeroasele mesaje primite de la romanii din Emirate pe tema cazului Irenei Tataru – este un rezumat cuprinzator si util:

“Irene Tataru. Cetatean roman, rezidenta in Dubai, casatorita cu un cetatean al Insulelor Comore, rezident si el la randul sau in Dubai. Sotul s-a nascut in Kuwait, a obtinut cetatenia emirateza, apoi a pierdut-o obtinand-o pe cea comoreza. Sotii au o fetita de 4 ani, Diana, cetatean american, nascuta in SUA.

In urma cu cateva luni, in iulie, dupa nenumarate abuzuri (disparitia fetitei fara explicatii, violente, supraveghere informatica, sustragerea actelor) Irene a decis sa divorteze dupa un mariaj de 12 ani. Sotul, Ismail, a reactionat dur: a sustras certificatul de nastere si pasaportul fetitei si a refuzat sa le returneze: a parasit apartamentul in care locuia cu Irene si fetita, insa se intampla sa vina deseori sa ia copilul cu el, fara acceptul mamei, aceasta fiind lasata sa o vada pe Diana numai atunci cand i se permitea de catre tata. In acea perioada, sotul a inceput sa o ameninte pe Irene ca are suficienta putere si influenta incat sa obtina custodia fetitei daca ea incearca sa divorteze;  si, in cazul in care ar depune plangere la politie pentru documentele furate ale copilului, aceasta actiune va avea consecinte nefaste, intrucat il cunoaste pe seful politiei din regiune.

Lucrurile nu se opresc aici. Irene lucra la o institutie unde sotul este proprietarul, o scoala – iar acesta o ameninta ca poate oricand sa ii anuleze viza de munca, ceea ce ar fi condus la obligatia de a parasi teritoriul EAU. Nu ar fi existat posibilitatea de a obtine loc de munca in alta parte, deoarece angajatorul ar fi impus o interdictie in a obtine din nou viza de munca.

In luna iulie sotul a rapit fetita pentru o saptamana. In cursul negocierilor, Irene a fost concediata de la scoala unde lucra. Intre timp, Irene a incercat sa obtina copii dupa actele originale ale fetitiei, luand legatura atat cu Curtea Suprema din Los Angeles, emitentul certificatului de nastere al fetitiei, cat si cu Ambasada SUA din Emirate. Neavand loc de munca, lui Irene i-a fost din ce in ce mai greu sa se intretina. Ismail ii dadea bani rar, cateodata mai primea ceva si de la familia sotului. Tatal a continuat sa o ia pe fetita din casa in care aceasta locuia cu Irene, fara permisiunea mamei, fara ca acesta sa ii dea vreo explicatie referitor la locatia in care duce copilul. De fiecare data cand aducea fetita inapoi, Irene observa ca aceasta este trista si speriata.

In luna noiembrie, Irene a descoperit ca sotul locuieste deja cu alta femeie. In momentul in care a explicat din nou ca vrea sa plece din Emirate impreuna cu fetita, sotul a instiintat-o ca are 40 de zile sa paraseasca teritoriul emiratez intrucat viza i-a fost anulata. A urmat instiintarea din partea lui Ismail ca Irene trebuie sa paraseasca apartamentul in care locuia cu fetita, intrucat nu mai doreste sa il inchirieze.

In momentul in care cazul lui Irene a fost publicat pe forumurile comunitatii de romani din Emirate la inceputul lunii noiembrie, sotul i-a suspendat acesteia internetul si cablul TV, anuntand-o ca are camere de supraveghere instalate in toata casa si stie in permanenta ce face si cui scrie. In laptopul personal, Irene a descoperit un program de spionaj informatic, prin intermediul caruia toata activitatea de pe calculator ii era monitorizata.

In aceste conditii, Irene a decis ca trebuie sa puna capat umilintelor, presiunilor psihice si abuzurilor fizice la care era supusa, asa ca a intentat actiunea de divort pe data de 9 noiembrie. In aceeasi zi, sotul a luat din nou fetita fara sa anunte. Insa, de aceasta data, Irene a depus plangere la politie pentru rapire de minori. Din momentul in care a decis sa se adreseze autoritatilor, lucrurile au inceput – pentru prima data – sa ia o intorsatura favorabila pentru Irene. Pe langa actiunea de divort si rapire de minori, Irene a deschis si un dosar pentru furtul documentelor fetitei si un dosar la Ministerul Muncii din Emirate pentru nerespectarea drepturilor la locul de munca, neplata salariilor, interzicerea exercitarii muncii si anularea vizei de munca.

Pe 11 noiembrie judecatorul a aprobat aducerea Dianei inapoi la mama si obligarea sotului de a returna toate documentele fetitei acasa, unde ii este resedinta. In seara in care a returnat fetita in urma deciziei judecatorului, Irene a fost abuzata fizic de catre Ismail, iar acesta i-a luat cu forta si telefonul.  Irene a obtinut un certificat medico – legal, iar cazul este in atentia politiei.

Pe 29 noiembrie a avut loc prima infatisare la mediere, procedura obligatorie in carul unei actiuni de divort, insa Ismail nu a venit. Daca in mod normal o mediere dureaza intre 3 si 4 luni, dupa ce Irene a aratat mediatorului toate actiunile in instanta incepute,  acesta a dispus trimiterea directa la divort.

Intre timp, Ismail i-a sustras lui Irene cecul bancar din casa si a pus doua sume mari in contul acesteia. Irene a anuntat politia si s-a dispus luarea de amprente, declaratii, iar cazul a ajuns la procuratura. La procuratura Irene si Ismail au fost interogati separate, iar Ismail a declarat ca Irene a scris cecurile. In urma declaratiilor si probelor administrate de catre Irene, procuratura i-a dat dreptate acesteia si s-au demarat investigatiile oficiale.

In urma cu cateva zile, Irene a fost incuiata de catre Ismail in dormitor impreuna cu fetita, fiind amenintata ca nu va mai fi lasata sa plece nicaieri. A reusit sa iasa din casa doar dupa ce a apelat la ajutorul politiei.

Inca de la inceputul lunii noiembrie, de cand a decis sa isi faca public cazul, Irene s-a bucurat neconditionat de suportul comunitatii de romani din Emirate – printre cele mai solidare din Diaspora; romanii au ajutat-o financiar, i-au asigurat gazduire in momente de criza, i-au oferit transport, sfaturi s.a.

Inca o luna de rezistenta in conditii dure si Irene va putea reveni in tara cu fetita.

Cu siguranta asa va fi: toate bataliile purtate de soti abuzivi, impotriva legii, cu sotiile lor romance au fost pierdute de acestia atunci cand autoritatile romane, cele din tara gazda, societatea civila si comunitatea locala s-au implicat.

Asa se va intampla si acum.

(P.S: Stiu ca, in situatii de gen, juristi, psihologici, jurnalisti si-au aratat dorinta de implicare. E-mailul Irenei este irenemirela@yahoo.com).

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.