Mai multe persoane care încercau să intre ilegal în Spaţiul Schengen, oprite la frontieră

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 02-10-2017

Actualizat: 02-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.ct100.ro

Mai multe persoane care intenţionau să pătrundă ilegal în Spaţiul Schengen au fost depistate, în ultimele zile, de poliţiştii de frontieră din vestul ţării.  Potrivit unui comunicat al Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea transmis, luni, AGERPRES, doi cetăţeni din Kosovo care au încercat să iasă ilegal din Romania au fost depistaţi pe 30 septembrie la frontiera cu Ungaria.

Citeşte şi: Explozie într-un bloc din Brăila. Două persoane au fost rănite, printre care şi proprietarul apartamentului

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Borş (...) au depistat doi bărbaţi care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. (...) La verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Kosovo, în vârstă de 29, respectiv 43 de ani, ei declarând că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu intenţia de a ajunge în Suedia", se precizează în comunicat. 

Poliţiştii de frontieră bihorenii au depistat, în aceeaşi zi, o tânără în vârstă de 16 ani din Satu-Mare, pasageră într-un autoturism, care a încercat să iasă din România folosindu-se de documentul surorii sale în vârstă de 21 de ani. 

"În cadrul primelor cercetări, aceasta a declarat că dorea să ajungă în Germania şi deoarece nu avea o procură din partea părinţilor, a luat cartea de identitate a surorii sale, în vârstă de 21 de ani, pentru a se legitima la controlul de frontieră", se menţionează în comunicatul IGPF Oradea.

Citeşte şi: Amenda primită pe raza judeţului Vaslui de un timişorean care nu a fost niciodată în această zonă, anulată în instanţă

Pe 1 octombrie, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean din Pakistan care a încercat să iasă din România folosindu-se de un document de identitate bulgăresc fals, pe care l-a cumpărat cu 4.000 euro. Pakistanezul în vârstă de 27 de ani era solicitant de azil în România şi a declarat că intenţiona să ajungă în Franţa. 

De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota a fost prins un cetăţean din Siria care a încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară pe jos, printre balustradele de metal care despart sensurile de mers pe autostradă, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen. Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost prins la aproximativ 10 metri de linia de frontieră româno-maghiară. 

Pe de altă parte, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o tânără din Cehia pe numele căreia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice. Tânăra de 23 de ani a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Citeşte şi: Doi polițiști arădeni au fost arestați pentru trafic cu droguri uşoare - VIDEO .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri