Clubul de fotbal Manchester City îi va aduce un omagiu celui mai bun marcator din istoria sa, Sergio Aguero, urmând să inaugureze o statuie a atacantului argentinian în afara stadionului Etihad, luna viitoare, cu ocazia celei de-a zecea aniversării a golului graţie căruia "cetăţenii" au câştigat campionatul Angliei după o aşteptare de 44 de ani, informează Reuters, citat de Agerpres.
În ultima etapă a sezonului 2011-2012, Manchester City a învins-o cu 3-2 pe Crystal Palace, după ce a marcat de două ori în prelungiri, ultima reuşită aparţinându-i lui Aguero, care a oferit astfel titlul de campioană echipei sale.
În vârstă de 33 ani, Sergio Aguero este golgheterul all-time al lui City, cu 206 goluri în 390 de meciuri disputate în toate. El a cucerit alte patru titluri în Premier League, o Cupa a Angliei şi şase Cupe ale Ligii engleze, înainte de a se despărţi de clubul englez şi a semna cu FC Barcelona, în vara anului trecut. Fotbalistul argentinian a fost nevoit între timp să se retragă din activitate, după ce i-a fost depistată o afecţiune cardiacă.
Statuia lui Aguero va fi dezvelită pe 13 mai, în cadrul evenimentelor dedicate de Manchester City celei de-a 10-a aniversări a primului său titlu în Premier League.
Manchester City îi va aduce un omagiu celui mai bun marcator din istoria sa, Sergio Aguero. Va inaugura o statuie a atacantului
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

24
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
24

31
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
31

48
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
48

55
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
55

76
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
76

75
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
75

4.152
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.152

1.933
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.933

141
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
141

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

84
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
84

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

59
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
59
















Comentează