Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie încearcă transpunerea acordului cu Australia la UE

Agerpres
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson ar fi mai degrabă dispus la un acord comercial mai puţin strict cu Uniunea Europeană, similar cu legăturile dintre blocul comunitar şi Australia, decât să respecte regulile UE pentru a încheia un acord mai strâns, a declarat sâmbătă o sursă din cadrul guvernului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Există numai două rezultate probabile ale negocierilor - un acord de liber schimb precum cel cu Canada sau un aranjament mai puţin strict precum cel cu Australia - şi suntem dispuşi să le luăm în considerare pe amândouă", a precizat sursa.

Boris Johnson urmează să susţină luni un discurs major privind comerţul, după ieşirea oficială a Marii Britanii din UE vineri noapte, după aproape 50 de ani de apartenenţă la UE.

Citește și: Băsescu, în Parlamentul European, despre migranți: ‘Avem obligația să preluăm copii din insulele grecești în toate statele’

Boris Johnson a declarat anterior că scopul său principal este de a ajunge la un acord cu UE în stilul celui cu Canada înainte de a expira perioada de tranziţie de 11 luni, după care firmele britanice vor trebui să plătească taxe vamale pentru a vinde bunuri în UE.

Dar Boris Jonhson a mai spus şi că Marea Britanie nu se va angaja să continue să respecte regulile UE după perioada de tranziţie, iar acum pare că fie tot mai puţin dispus să facă compromisurile pe care multe companii le doresc pentru a înlesni un acord.

Canada nu respectă regulile UE, dar unele guverne din blocul comunitar sunt reticente în a acorda Regatului Unit o marjă de manevră similară pentru a se abate de la standardele privind munca şi mediul, dat fiind volumul comercial mult mai mare implicat.

În unele domenii, precum salariul minim, concediul de maternitate şi eliminarea plasticului de unică folosinţă, standardele britanice le depăşesc semnificativ pe cele minime ale UE, notează Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.