Premium
Se întâmplă în spitalele din România ca medici și asistenți medicali să fie nevoiți să lucreze fără echipamente de protecție la cazuri cu înaltă suspiciune de Covid-19. Prin absența echipamentelor de protecție nu se pune în pericol numai viața personalului medical, ci îl transformă în ucigaș, este de părere dr. Silvia Costinean, medic neonatolog în cadrul Spitalului „Marie Curie” din Capitală, care a acceptat să vorbească deschis pentru 360medical.ro despre acest subiect, dar și despre măsurile pe care le-ar fi putut lua autoritățile române pentru ca țara noastră să nu ajungă în scenariu 4 de pandemie de coronavirus, când transmiterea comunitară pune toată presiunea pe sistemul medical.
Ce ar fi putut face autoritățile să nu ajungem în această situație și când?
Din punctul meu de vedere, în vremea în care la televiziuni, zilnic se bagateliza această epidemie, declarată mult prea târziu pandemie și numită inițial, chiar de OMS, infodemie, adică la sfârșitul lunii februarie (27 februarie, în jurul acestei date), trebuiau luate măsuri restrictive în ceea ce privește călătoriile. Pentru că în Italia situația deja escalada. Și nu trebuia să fii Einstein că să anticipezi cum ar putea influența asta România.
La începutul lunii ianuarie, pe aeroportul din Frankfurt nu mai există niciun zbor cu China, fie operat de Lufthansa, fie operat de altă companie.
În Germania, țara cu democrație consolidată, unde capitalul privat este respectat, nu pierderile economice ale companiilor aeriene au primat – totuși chinezii sunt cel mai mare rezervor de turiști și de călători către orice destinație în lumea asta, iar aeroportul din Frankfurt e unul dintre cele mai mari aeroporturi de tranzit.
Deși, țări democratice luau măsuri fără precedent în istoria recentă, nimeni dintre cei care susțineau atunci că e vorba de o viroză banală, de 10 ori sub gripă, nu știa să răspundă la întrebarea ,,de ce”, dacă tot vorbim despre ceva banal.
Am spus și atunci celor care mă acuzau de isterie să nu se mai bazeze pe ceea ce spune OMS, pentru că OMS numește Dumnezeu. Acum își găsesc scuze, dând vina pe China, că a mințit.
Era de așteptat să mintă. Ba chiar, sunt indicii că oficialii OMS au servit direct, în cunoștință de cauză, interesele Chinei, ceea ce ar explica și întârzierea nepermisă cu care a declarat pandemie. Repet, inițial, oficial, a numit-o infodemie! Prin urmare, nu trebuia decât să îți pese, să ai minim bun simț ca să îți dai seama cum se va răsfrânge ceea ce se întâmpla în Italia asupra României. Nu pot crede că autoritățile române nu aveau cunoștință de ceea ce se întâmpla în Italia.
Ar fi trebuit să știe detalii inaccesibile publicului larg. Iar măsura era sistarea zborurilor cu Italia, apoi controlul intrărilor în țară pe celelalte căi sau să se organizeze foarte repede pentru crearea de centre de izolare și testare.
Testarea tuturor celor care veneau din Italia, apoi a tuturor celor care veneau de oriunde din afară țării și izolarea tuturor, a celor pozitivi, în centre speciale; a celor negativi, la domiciliu, cu retestare după 14 zile dacă în acest răstimp rămâneau asimptomatici. Doar că izolarea la domiciliu trebuia și controlată de autoritățile competențe. Pare costisitor?
Pare la prima vedere…
Dar nu este. Pentru că e mai ieftin să iei orice măsură care împiedica extinderea epidemiei decât orice ai face după ce începe transmiterea comunitară. Este mai ieftin, pentru că ai o perioadă scurtă de evoluție a epidemiei. Poți stinge focarul și să revii, măcar în parte, la ceea ce făceai înainte.
Limitarea extinderii epidemiei ar fi scutit de măsuri de contenție, de distanțare socială severă, deci ar fi scutit de pierderile economice ce derivă din aceste măsuri.
Când începe transmiterea comunitară, toată presiunea se mută pe sistemul medical. Iar sistemul medical românesc nu poate face față la așa ceva! Asta era știut de orice om cu neuronii funcționali, nu este niciun secret, din moment ce constant ocupă ultimul loc în evaluările sistemelor medicale din Europa, din moment ce este cel mai subfinanțat sistem medical din Europa. Deci, trebuia făcut absolut tot ce se putea să nu se ajungă la implicarea sistemului medical, decât în mică măsură, adică îngrijirea celor repatriați care dezvoltau boala.
Restricțiile de călătorie ar fi însemnat pierderi economice. Dar, când pui în balanță aceste pierderi cu cele rezultate din contenția prelungită, nu se știe pentru câte luni, cred că nu e vreo filozofie să vezi diferența. Specialiștii financiari pot cuantifica aceste pierderi.
Matematica nu minte niciodată. Ca de fiecare dată, este mai ieftin să previi decât să tratezi. Apoi, și dacă am fi avut un sistem medical bun, se știa că infecția se asociază cu ARDS sever. Costurile pentru a trata un singur caz de ARDS sunt enorme, dar pentru sute sau mii?
Conform unui studiu publicat în European Respiratory Journal în 2015, costul mediu al tratării unui pacient cu ARDS este în jur de 117 000 dolari, dar din cauza problemelor de sănătate pe termen lung la supraviețuitori, costul îngrijirilor în următorul an este în jur de 82 000 dolari; nepunând la socoteală costurile rezultate din faptul că supraviețuitorii nu își pot relua serviciul mult timp sau niciodată, deci el nu mai este un membru activ al societății, nu mai produce, doar consumă.
Cum catalogați situația care se petrece în multe spitale din România în care medici și asistenți medicali sunt forțați să lucreze fără echipamente de protecție împotriva coronavirusului?
Lipsa echipamentelor de protecție este criminală, în opinia mea, pentru că înseamnă să expui deliberat persoanele care își fac meseria la o infecție potențial letală.
Iată ce se întâmplă cu cele două doctorițe de la spitalul Gerota, sunt în stare extrem de gravă și e vorba de persoane tinere, fără patologie subiacentă, în cazul lor, expunerea s-a datorat iresponsabilității unei persoane, dar ca autoritățile să facă asta deliberat, fie că este din nepăsare, fie din neștiință, din incompetență, cum poate fi catalogat asta?! Adică autoritățile încalcă deliberat dreptul la viață, dreptul la sănătate?
Iar acum, în acest stadiu ar cam trebui să considerăm orice caz cu patologie de urgență, posibil infectat. Cadrele medicale nu sunt obișnuite să vorbească public, nu își cunosc drepturile, nu știu să și le reclame corect, asertiv.
Iar, așa cum s-a spus de multe ori, sistemul medical românesc este de tip feudal – în feudalism, oamenii se supuneau stăpânului, indiferent de consecințe.
Prin absența PPE (personal protective equipment, n.r.) nu numai că pui în pericol viața personalului medical, dar în același timp îl “înarmezi” cu virusul potențial ucigaș, îl transformi în ucigaș, pentru că medicul, asistenții infectați vor transmite mai departe virusul, altor pacienți, neinfectati, colegilor, familiei, deci amplifică extinderea epidemiei, așa cum s-a întâmplat deja. Este exact modelul Lombardiei.
