Messi ar fi înregistrat o declaraţie în care anunţă că rămâne la Barcelona

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-09-2020

Actualizat: 04-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Atacantul Lionel Messi ar fi înregistrat un video, în care anunţă că va rămâne la Barcelona până la finalul contractului său, scadent vara viitoare, informează publicaţia Sphera Sports, citată de presa spaniolă, potrivit news.ro.

Înregistrarea ar urma să fie făcută publică în cursul zile de vineri.

Jorge Messi, tatăl şi agentul atacantului Lionel Messi, a ajuns, miercuri, la Barcelona şi s-a întâlnit cu conducerea clubului, pentru a încerca să obţină eliberarea de contract a fiului său, care nu mai dorea să continue la gruparea catalană.

După întâlnirea cu preşedinle FC Barcelona, Josep-Maria Bartomeu, Messi senior a admis că fiul său ar putea continua la clubul catalan.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

Întrebat la postul Deportes Quatro dacă se gândeşte ca fiul lui să continue la Barcelona până în 2021, când îi expiră contractul, şi apoi să plece liber, Jorge Messi a răspuns: "Da".

Messi a lipsit de la toate antrenamentele echipei, care s-a reunit, luni, în vederea reluării pregătirii pentru noul sezon, sub comanda noului antrenor principal, Ronald Koeman.

Săptămâna trecută, el a informat clubul că vrea să plece.

Clauza de reziliere a contractului său este de 700 de milioane de euro. Potrivit presei spaniole, argentinianul ar putea pleca liber în temeiul unei clauze din contractul său, informaţie dezminţită de La Liga, organizatoarea campionatului spaniol.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri