Mihai Barbu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, a demisionat din funcție, potrivit Club Feroviar. Acesta administra miliarde de lei în contracte de servicii publice și gestiona proiecte de achiziție de material rulant în valoare de miliarde de euro.
Demisia lui Mihai Barbu va fi luată în considerare în această dimineață. Totul vine după ce DNA a anunțat că Barbu este cercetat sub control judiciar pentru că și-ar fi „folosit influența în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.”
"Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 noiembrie 2025, domnul Mihai Barbu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al autorităţii, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, i-a cerut lui Barbu demisia, după cum a precizat Sorin Grindeanu, care l-a îndemnat pe „urmașul” său la transporturi să facă demersul cât mai repede.
Mihai Barbu era și trezorier al PNL. A fost suspendat din toate funcțiile după anunțul DNA din 6 noiembrie, privind punerea sa sub control judiciar.
Acesta a fost numit șef al ARF în aprilie 2025, printr-o decizie a premierului de la acea vreme, Marcel Ciolacu, la propunerea ministrului Transporturilor de la acea vreme, Sorin Grindeanu.
Blocul Național Sindical i-a cerut demisia
Blocul Național Sindical i-a cerut, în ultimele zile, lui Barbu să plece din funcție din cauza problemelor pe care le avea cu legea. "pune sub semnul întrebării integritatea proiectelor derulate prin ARF”.
Guvernul urmează să numească un președinte interimar, pentru a evita blocarea contractelor aflate în derulare.
Mihai Barbu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma audierilor DNA Iaşi în dosarul în care omul de afaceri Fănel Bogos este arestat preventiv pentru instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.
Barbu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, după ce în scopul facilitării obţinerii pentru inculpatul Fănel Bogos a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la DSVSA Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, şi-ar fi exercitat influenţa şi autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului cu înalţi funcţionari ai statului, cu directorul ANSVSA şi cu diverşi oameni politici şi, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului ANSVSA.





























Comentează