Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Republicii Austria în România, Gerhard Reiweger, ocazie cu care diplomatul austriac a reafirmat sprijinul ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen.
"În cadrul întâlnirii a fost evidenţiată excelenta cooperare dintre cele două ministere de Interne, în special în domeniul poliţienesc, al controlului frontierelor şi al migraţiei, care a permis obţinerea unor rezultate semnificative în combaterea infracţionalităţii", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri AGERPRES.
Politolog: 'Iohannis l-ar putea salva de revocare pe Augustin Lazăr, dar NU și pe Kovesi'
Ministrul a evidenţiat activităţile de cooperare operativă derulate de poliţiştii români şi austrieci, cu sprijinul ataşaţilor de afaceri interne acreditaţi la Bucureşti şi Viena.
Carmen Dan şi ambasadorul Austriei la Bucureşti au abordat chestiuni prioritare aflate pe agenda europeană şi au exprimat deschiderea pentru aprofundarea cooperării în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE de către Austria în semestrul II al anului 2018 şi de către România în semestrul I al anului 2019.
"Cu privire la Forumul Salzburg, aceştia au apreciat utilitatea şi importanţa dezbaterilor la nivelul acestei platforme de consultări şi dialog politic în cadrul căreia sunt stabilite poziţii comune, susţinute ulterior la nivelul Uniunii Europene", se arată în comunicat.
Comentează