Ministrul Apărării, vizită oficială în Regatul Maroc - Va fi semnat un acord de cooperare în domeniul militar

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-02-2024

Actualizat: 27-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sahara Overland

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, efectuează, de marţi până joi, o vizită oficială în Regatul Maroc, la invitaţia omologului său, ministrul delegat pentru administrarea apărării naţionale, Abdellatif Loudiyi, potrivit Agerpres.

"Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, efectuează, în perioada 27-29 februarie, o vizită oficială în Regatul Maroc, la invitaţia omologului său, ministrul delegat pentru administrarea apărării naţionale, Abdellatif Loudiyi. În marja vizitei, cei doi oficiali vor semna Acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar", informează MApN într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar are o importanţă deosebită, asigurând cadrul juridic al cooperării între cele două părţi în domeniul apărării.

"De asemenea, vor avea loc discuţii pe subiecte de interes privind cooperarea bilaterală, precum şi aspecte privind situaţia de securitate la nivel internaţional", se mai arată în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri