Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Minunea de la Fundeni: Ambulanță donată prin intermediul arhidiaconului Mihail Bucă - Suma totală a donațiilor se apropie de un milion de euro

O altă ”minune” a avut loc la Institutul Clinic Fundeni! Medicii au o nouă ambulanță pe care o pot folosi pentru transportul copiilor, primită ca donație prin intermediul arhidiaconului Mihail Bucă.

Nevoile medicilor și ale pacienților de la Institutul Clinic Fundeni - Secția Pediatrie sunt mereu mari, iar fondurile insuficiente. Însă, prin donații ale părinților care au trecut prin spitalul de oncopediatrie, ale unor firme mai mari sau mai mici, s-a reușit ca lipsurile să fie suplinite. Cea mai recentă donație a fost făcută azi, prin intermediul arhidiaconului Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale, a cărui fiică, Irene-Ecaterina, a fost diagnosticată cu leucemie. Fetița i-a uimit pe medici și a dat peste cap toate pronosticurile nefavorabile. Impresionați de cazul Irenei, zeci de oameni au făcut donații, în ultimele luni pentru Institutul Clinic Fundeni

Citește și: Peste 450.000 de euro au fost strânși de 13.358 de părinți pentru dotarea secției de pediatrie Institutului Fundeni: Arhidiaconul Mihail Bucă s-a implicat și el

Părintele Mihail Bucă a reușit să strângă în jurul său persoane care au ajutat și continuă să ajute, cu fonduri sau diverse aparate medicale, secția de pediatrie condusă de dr. Anca Coliță. În total, de când Irene-Ecaterina a fost diagnosticată cu teribila boală, valoarea donațiilor făcute prin intermediul familiei sale se apropie de suma de un milion de euro.

Noua ambulanță, înmatriculată deja pe Institutul Clinic Fundeni, și donată de Autoklass este de tip B și va fi folosită numai pentru transportul copiilor.

Citește și: VIDEO Cum a ajuns Irene-Ecaterina, fiica arhidiaconului Mihail Bucă, să unească românii pentru a dota Institutul Fundeni cu o platformă care poate salva vieți

Ambulanța produsă de firma Mercedes-Benz are următoarele dotări:

Aspirator portabil super vega battery gima Italia

Aspirator staționar CH ASPIRET CA-MI ITALIA

Atele cervicale adulti / copii set complet

Balon ventilatie adult/copil cu masti de diferite marimi si rezervor suplimentar

Canule intravenoase periferice diferite marimi adulti / copii

Cearceaf

Cearsaf de transport

Combitube / easytube (2 marimi)

Container "pentru replantare"

Container materiale ascutite

Cuțit tăiere pentru centura de sigurantă

DEFIBRILATOR SMARTY SAVER AMI ITALIA

Feși și pansamente sterile și nesterile

Foarfecă medicală pentru tăiat haine

Inverter

KED

Lampa pentru examinarea pupilelor

Lanterna

Laringoscop cu lame de diferite marimi

Manusi nesterile / de consult / de unica folosinta

Material pentru curătenie şi dezinfectie (în cantitate suficientă)

Monitor functii vitale tip Anyvieuw M12

Oxigen portabil minim 51, NTP, contor debit / ventil, debit cu capacitate maximă

Oxigen stationar minim 2x 101, NTP

Pansamente speciale pentru arsuri si folie izolanta

Paturi minimum 2

Piesa intermediara de ventilatie artificiala cu gura (masca de insuflatie)

Plosca urinara

Pulsoximetru

Saci pt. vomă

Saltea vacuum

Scaun cu rotile

Semnale luminoase de avertizare conform legislatiel rutiere/navale

Seringi 5 si 10 ml

Set atele vacuum sau gonflabile

Set cai orofaringiene adult /copil

Sistem de avertizare sonoră

Sistem de încălzire cabina medicală

Sonde de aspiratie flexibile endotraheale / pediatrice

Sonde de aspiratie tip Yankauer

Sonde de intubatie traheala (6,7,8,9)

Stetoscop

Suport agatare perfuzii

Suport targa/sistem prindere asigurare targa in timpul transportului

Targa Lopata (Scoop Stretcher)

Targa principala cu sistem de fixare pacient

Tavita renala

Tensiometru manual

Truse perfuzie

Valiza / rucsac pentru materialele de interventie portabile

Acumulator suplimentar defibrilator

Chingi cordelina cu arici

Consumabile

Echipament de protectie pentru personalul ambulantei

Glucometru;

Kit furtun +masca

Reductor / regulator oxigen

Rucsac Gima 10

Saltea de transfer;

Sistem incalzire solutii perfuzabile;

Stingător de incendiu

Tensiometru automat;

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.