Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mitropolitul Andrei evidenţiează cuvântul biblic care i-a însufleţit pe făuritorii unirii

Mitropolia Clujului
Mitropolitul Andrei al Clujului

Prezent la ceremonia religioasă și militară din centrul Clujului, dedicată zilei de 24 ianuarie, Mitropolitul Andrei a explicat că făuritorii unirii au fost impulsionaţi de un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, noteză basilica.ro.

„Alexandru Ioan Cuza, de acolo de sus din Ceruri, şi cei mulţi care s-au luptat apoi pentru unirea de la 1 decembrie 1918 au fost însufleţiţi de acest cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: Păstraţi Unitatea Duhului în legătura păcii”.

Ierarhul a sfătuit să avem şi noi în vedere cuvântul apostolului neamurilor.

„Cred că de acolo, din eternitate, ei insistă ca şi noi să păstrăm unitatea în credinţă, unitatea în lucrare, unitatea în naţiune şi atunci, dacă vom fi uniţi, vom fi puternici şi vom realiza lucruri multe”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

De la ora 12:30, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum în fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, vizavi de Palatul Administrativ din municipiul Cluj-Napoca.

Ceremonia publică a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române și depunerea de coroane și jerbe de flori.

Au fost prezente autoritățile militare, locale, județene și centrale, printre care: prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, alături de oameni de cultură și numeroși clujeni, mulţi îmbrăcați în costume populare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.