Este imoral să condamni crimele comunismului, fiind unul dintre intelectualii lui Băsescu, care i-a sprijinit regimul dezaxat. Timp în care au sporit nepermis puterile instituţiilor de forţă şi au murit oameni, din cauza închiderii spitalelor, a lipsei medicamentelor pentru canceroşi şi s-au sinucis copii de dorul părinţilor nevoiţi să lucreze în străinătate.
Este imoral să condamni un regim criminal, cînd tu, de fapt, eşti complice la crime, prin susţinerea mediatică isterică a unor nemernici. Şi, culmea, să invoci morala ca argument în înfierarea celor petrecute înainte de 1989.
Fără discuţie, comunismul românesc a fost criminal. Ca şi anii lui Băsescu. Cu păstrarea proporțiilor, desigur.
Dacă victimele comunismului se cam ştiu, şi dacă nu se ştiu- e şi din pricina clasei politice actuale, morţii din cauza guvernării catastrofale a clicii fostului marinar nu-s contabilizaţi. N-am nici un dubiu că numărul lor este imens. Iar cei îndreptățiți să vorbească despre nenorocirile comunismului nu-s profitorii de pe urma altor nenorociri. Ci intelectualii lucizi, care au privit critic ambele structuri de putere.
Rîndurile de mai sus au fost inspirate de reacţiile de pe net pe marginea cărţii ”25 de ani după. Alternative și provocări” (aici), în care se discută despre anumite plusuri şi minusuri ale epocii lui Nicolae Ceauşescu.
Autorii, Paul Cernat și Alexandru Matei au o argumentație decentă, fapt despre care am scris AICI. „Cred, Alex, că, în loc să vorbim despre «paranteza comunistă» ca despre o stihie venită din nowhere, ar fi mai rezonabil să i studiem, lucid și deloc tezist, etiologia, să i evaluăm costurile și beneficiile pe domenii și pe categorii sociale, să i recunoaștem și continuitățile, și realizările, unele dintre ele majore, pe lângă crime și alte dezastre”, spune cu bun-simț Cernat în volum. Dacă e să arunce cineva cu pietre în cei doi, cei îndrituiți nu-s slugile lui Băsescu. Cred că o să revin asupra chestiunii.
