Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mutare de efect în Justiţie: Trei membri CSM solicită lista victimelor DNA

justitie crime scene

Scandalul dosarelor cu magistraţi, presupus fabricate de DNA, ia amploare. Trei membri ai Consiliului Superior al Magistrurii duc demersul început de Inspecţia Judiciară, prin controlul finalizat de curând pe această temă, la un alt nivel. Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Victor Alistar solicită comunicarea numelor magistraţilor care au fost vizaţi de DNA în dosare deja clasate. Nu pentru a fi prezentate publicului, ci pentru a le oferi magistraţilor toate drepturile legale de care aceştia ar fi trebuit să beneficieze şi pentru a se putea asigura independenţa acestora, în condiţiile în care mulţi magistraţi care au fost vizaţi de DNA în ultimii ani nu au fost informaţi despre măsurile de supraveghere impuse.

De ce solicită Baltag, Oprina şi Alistar lista magistraţilor cercetaţi de DNA

Din analiza raportului Inspecţiei Judiciare cu privire la dosarele DNA care au vizat magistraţi, s-au evidenţiat o serie de vulnerabilităţi la adresa independenţei magistraţilor:

1. Cauze penale formate prin autosesizare, nerezolvate o perioadă îndelungată de timp;

2. Cauze penale formate ca urmare a unor plângeri neîntemeiate ale justiţiabililor, care au stat în nelcrare o perioadă îndelungată înainte de soluţia legală a clasării;

3. Situaţii în care magistraţii au făcut obiectul unor măsuri de supraveghere tehnică în cauze în care ulterior s-a dispus măsura legală a clasării;

4. Nerespectarea condiţiilor legale de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnică;

5. Nerespectarea condiţiilor legale privind autorizarea provizorie de către procuror a unor măsuri de supraveghere tehnică;

6. Lipsa motivării propunerilor care să justifice emiterea prelungirilor măsurilor de supraveghere tehnică;

7. Supravegherea unor magistraţi, pentru aceleaşi fapte, în baza a două măsuri de supraveghere tehnică a căror durată curgea în paralel;

8. Neinformarea persoanelor supravegheate despre exitenţa măsurilor de supraveghere tehnică;

9. Exploatarea informaţiilor obţinute ca urmare a punerii în executare a autorizaţiilor de interceptare după perioade semnificative de timp;

10. Vulnerabilităţi din perspectiva echităţii procedurii şi a respectării dreptului la viaţă privată a persoanelor vizate de aceste măsuri;

11. Lipsa motivării încheierilor prin care s-au dispus soluţii de admitere a cererilor DNA;

12. Procentul de admitere la nivel naţional a cererilor având ca obiect măsuri speciale de supraveghere este de 97,08%.

Date fiind vulnerabilităţile anterior menţionate reţinute în Raportul IJ nr. 5488/IJ/2018, întrucât în multe cazuri magistraţilor vizaţi nu li s-au comunicat ordonanţele de clasare şi nici nu a fost, astfel, declanşată perioada legală de distrugere a meterialului informativ astfel cules, cei trei membri CSM formulează solicitarea de comunicare urgentă şi în regim de nepublicitate a listei magistraţilor care au făcut obiectul procedurilor descrise în Raportul Inspecţiei Judiciare, cu evidenţierea pe următoarele trei categorii de situaţii:

1. Cauze penale formate prin autosesizare şi nerezolvate o perioadă îndelungată de timp.

2. Cauze penale formate ca urmare a unor plângeri neîntemeiate ale justiţiabililor, care au stat în nelucrare o perioadă îndelungată înainte de soluţia legală a clasării.

3. Situaţii în care magistraţii au făcut obiectul unor măsuri de supraveghere tehnică în cauze în care ulterior s-a dispus măsura legală a clasării.

Solicitarea vizează exclusiv dosarele în care s-au emis soluţii definitive de clasare, mai precizează cei trei membri ai CSM.

Gabriela Baltag, Evelina Oprina şi Victor Alistar precizează că lista nu poate face obiectul publicării, dat fiind că sunt aspecte ce ţin de drepturile persoanelor şi obligaţiile legale privind GDPR, informarea membrilor Plenului CSM fiind făcută în regim de informaţii nedestinate publicităţii. De asemenea, analiza se va realiza fără culpabilizări individuale, ce pot face obiectul altor proceduri, însă are scopul exclusiv de a contribui la înţelegerea modalităţilor practice de operare în aria vulnerabilităţilor identificate. "Solicitarea nu este de natură a anula dreptul individual al magistraţilor de a se adresa direct unităţilor de parchet competente, ci are raţiunea de a pune în aplicare obligaţia de apărare a independenţei justiţiei ca principiu de drept public, ce nu poate rămâne doar la nivelul unei disponibilităţi personale, fiind cicumscris interesului public", mai precizează semnatarii cererii.

content-image

Nume grele pe lista magistraţilor care au avut dosare la DNA

Unele dintre numele de magistraţi care au fost vizaţi în dosare DNA sunt deja cunoscute, fiind prezentate de STIRIPESURSE.RO în ultimele luni. Nume cunoscute de judecători şi procurori se află pe "lista lui Kovesi", aceştia aflând după câţiva ani că au fost cercetaţi de DNA, în unele cazuri dosarele fiind folosite pentru blocarea accesului în diverse funcţii.

Procurorul Mariana Alexandru, recent reîncadrat în funcţie, a aflat la patru ani de la pensionare că a avut dosar la DNA. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Oana Hăineală, actual procuror-şef adjunct al DIICOT. Foştii membri ai CSM Horaţius Dumbravă şi Bogdan Gabor au avut dosare la DNA chiar în perioada în care erau membri ai Consiliului. Multe dintre aceste dosare au fost clasate în perioada în care DNA se pregătea să trimită toate dosarele cu magistraţi noii Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.