Muzeul Naţional de Artă al României a înregistrat în 2018 un număr de 127.707 de vizitatori, cu 16.105 mai mult faţă de 2017

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 23-01-2019

Actualizat: 23-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a înregistrat pe parcursul anului 2018 peste 125.000 de vizitatori, potrivit informaţiilor transmise de instituţie la solicitarea News.ro.

Numărul total al vizitatorilor MNAR în 2018 a fost de 127.707 persoane, cu 16.105 vizitatori mai mult faţă de 2017 (când numărul total a fost de 111.656).

Cea mai vizitată expoziţie temporară în 2018 a fost „Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti”, care a înregistrat 9.092 de vizitatori în intervalul 19 mai – 23 septembrie.

Reprezentanţii muzeului nu au putut oferi News.ro date legat de vizitatorii veniţi din afara României. „Din păcate nu avem o astfel de statistică, sistemul nostru de evidenţă nepermiţând o astfel de analiză”, a fost răspunsul lor.

Citește și: Regizorul filmului Bohemian Rhapsody a fost acuzat de patru bărbați că a întreținut relații sexuale cu ei pe când erau minori

MNAR deţine patru muzee în subordine: sediul central cu Galeria de Artă Europeană şi Galeria Naţională, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul „K.H. Zambaccian” şi Muzeul „Theodor Pallady”, iar dintre acestea cel mai vizitat în 2018 a fost sediul central din Calea Victoriei nr. 49-53.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri