Premium
Biserica se confruntă în aceste momente dificile pe care le trăim (criza economică, pandemia, schimbări climatice sau avansul tehnologic etc.) cu numeroase provocări, care nu de puține ori i-au știrbit imaginea. Nu vorbim aici strict de Biserica Ortodoxă, ci de toate bisericile.
Într-o lume conectată non-stop la informație, instituția bisericii trăiește prin două perspective: cea benefică ei, în care promovează cuvântul lui Dumezeu în orice colț al lumii (slujbe susținute online, după cum am văzut și în pandemie etc.), dar și reversul medaliei, când ies la lumină în spațiul public lucruri mai puțin plăcute despre cei îmbrăcați în sutană. Sau chiar atacuri la adresa bisericii din partea noilor (sau cel puțin aparent noi) curente ideologice actuale, promovați îndeosebi – cu sau fără interese – de diverse platforme sau ONG-uri.
În încercarea de a regăsi calea dialogului între cele două părți (oamenii bisercii, pe de-o parte, și cei care au și alte idei când vine vorba de viața spirituală), părintele Iuliu-Marius (Maxim) Morariu ne propune o posibilă „punte” – după cum o descrie el – de legătură: el cheamă la descoperirea lui Dumnezeu prin intermediul autobiografiei spirituale.
Exact această teză o propune părintele în ultimul său volum, intitulat Autobiografia spirituală – între telogie și spiritualitate –, în fapt o relevare prin mărturisirile altor personalități marcante din creștinism. Și nu orice tip de mărturisiri: ci cele în care e descris cu lux de amănunte „cum” arată El. O descoperire atât de puternică încât îi determină pe unii atei – cum a fost și cazul lui Olivier Clement – să se convertească la creștinism. Dacă pentru unii descoperirea apare în momente de cumpănă, apare cu dureri fizice cauzate de alți oameni, la alții vine ca o consolare în momente total neașteptate.
Părintele Maxim își continuă cu seriozitate și acribie pasiunea de cercetător, lucrările publicate până în acest moment dovedind acest lucru, iar prin „scormonirea” materialelor memorialistice „vine să vorbească despre modul în care semnatarul acestor rânduri s-a străduit să analizeze și să prezinte autobiografia spirituală și să îl invite pe cititor să adăsteze asupra acestui gen, pricinuitor al unei atât de plăcute zăbave în lumea slovelor” (p. 21).
Personalitățile asupra cărora se apleacă tânărul cercetător au avut trăiri extrem de diferite și manifestări pentru Hristos asemenea: părintele Nicolae Steinhardt, Sfântul Ioan de Kronstadt, arhiepiscopul Justinian Chira, Demonstene Andronescu, Sfântul Siluan Athonitul, Thomas Merton sau Olivier Clement.
Arhim. Prof. Teofil Tia, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca și cel care a și semnat prefața volumului comentat de față descrie caracterul introspectiv al demersului, chiar de meditație: „Volumul prezent ne invită la o călătorie printre autobiografii spirituale, născând în inima noastră interesul pentru o eventuală întreprindere similară: noi înșine să ne înregistrăm traseul de formare spirituală pentru a ne articula la nivel conștient pașii realizați în lumina credinței spre creșterea duhovnicească”(p. 7). „Lecturând cartea, intrăm în intimitatea unor sfinți. Se cuvine? Dacă avem țeluri comune cu ale lor, desigur! Textele Sfântului Siluan nu erau destinate tipăririi, ci „mai degrabă monitorizării unor stări interioare profunde”. Dumnezeu a îngăduit ca ele să ajungă la dispoziția noastră, pentru a ne folosi”(p. 9).
Părintele explică mai bine la ce se referă când face referire la acele punți de legătură: „Într-o societate dominată de scrisul la persoana întâi, însă de un anume gen de text „haştaguit”, marcat adesea nu doar de erori gramaticale, ci şi de o lipsă propriu-zisă de decenţă şi de conţinut, redescoperirea autobiografiei spirituale ar putea fi, credem, cea care nu doar să creeze o punte de dialog cu alte spiritualităţi şi cu oameni ce nu sunt întru totul ataşaţi de Biserică, stârnindu-le interesul pentru viaţa spirituală, ci şi o alternativă la scrisul la persoana întâi.” (p. 39).
Dar ce poate fi considerat cu adevărat o autobiografie spirituală? Ne explică tot părintele Maxim: „Un prim criteriu pentru ca un text să poată fi considerat autobiografie spirituală îl reprezintă cu certitudine faptul de a avea caracterul de scriitură autobiografică. (...) Însă descrierea experienţelor mistice este şi ea un element important, cu valoare definitorie, la fel ca şi faptul de a fi texte cu caracter testimonial.(p.28)
Iar poate cel mai elocvent exemplu de autobiografie spirituală, pornit chiar din spațiul românesc, îl reprezintă cazul părintelui Nicolae Steinhardt, care ajunge să se călugărească după experiența carcerală și abuzurile la care a fost supus în comunism. Părintele Maxim Morariu a găsit o astfel de interpretare în descrierea unui vis avut de N. Steinhardt la închisoarea din Gherla, în anul 1963, în care îl vede pe Creator: „În fapt, este vorba despre o viziune, prezentată în tuşe ce aduc izbitor cu cele ale Teresei de Avila. În mod cert, este vorba de un extaz mistic de felul celor evocate de marii exponenţi ai tradiţiei isihaste” (p. 46). Dar să vedem ce a visat N. Steinhardt: „În noaptea următoare adorm frânt. Şi atunci, în noaptea aceea chiar, sunt dăruit cu un vis miraculos, o vedenie. Nu-L văd pe Domnul Hristos întrupat, ci numai o lumină uriaşă, albă şi strălucitoare – şi mă simt nespus de fericit. Lumina mă înconjoară din toate părţile, e o fericire totală şi înlătură totul; sunt scăldat în lumina orbitoare, plutesc în lumină, plutesc în lumină şi exult. Ştiu că va dura veşnic, perpetuum mobile. Eu sunt, îmi vorbeşte lumina, dar nu prin cuvinte, prin transmisiunea gândului.”(p. 47).
Apoi extazul continuă printr-o mărturisire tulburătoare. Nicolae Steindhardt: „Aşa mi s-a întâmplat mult timp după ce am fost primit botezul. Doar din bucurie – out of sheer joy, aus lauter Freude – deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire – ca la stupefiante –, ci de veghe, de viaţă supraintensă; de somn îmi ardea mie? De odihnă? de oblivon ori evadare? Nu, de prea plin îmi venea să mă reped jos din pat ori de pe prici, să alerg, să strig de bucurie, să-i zgâlţâi şi pe ceilalţi, să le spun cât sunt de fericit, să-i rog să-şi dea seama ce comoară posedă cu toţii, ce sobiţă minunată, ce tranchilizant fără prescripţie dau în spectacol.” (p. 53).
Cine este părintele protosinghel Iuliu-Marius (Maxim) Morariu
Părintele protosinghel (este unul dintre cele mai înalte ranguri, cu dreptul de a purta Cruce pectorală şi bederniţă. După acest rang, mai există doar cel de arhimandrit acordat foarte rar personalităţilor importante din lumea călugărilor şi apoi cel de episcop) are două titluri de doctor. Ultima teză susținută a fost în 2021 a fost la Angelicum la Facultatea de Științe Sociale (Roma), care e cea mai veche Universitate Pontificală din lume, datand din secolul XI (între cei mai ilustri absolventi se numara Papa Ioan Paul al doilea, iar între profesori: Jacques Maritain, Yves Congar, Toma de Aquino ș. a.). Teza de doctorat a avut tema Concepţia lui Virgil Gheorghiu despre comunism, nazism şi capitalism, sub coordonarea prof. dr. Valeria Sala şi a prof. univ. dr. Mattteo Stefanori.
Părintele obținea în 2019 la Universitatea Babeș Bolyai doctoratul în Teologie cu tema „Repere ale autobiografiei spirituale din spaţiul ortodox în secolele XIX şi XX: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul şi Nicolae Berdiaev”, coordonar ştiinţific Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei al Clujului.
A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă (ca şef de promoţie) şi cea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii clujene, masteratul în cadrul celor două, dar şi Institutul Ecumenic din Bossey (afiliat Universităţii din Geneva, 2017-2018). De asemenea, a studiat la Graz, Belgrad şi Kosice. În anul 2020, a absolvit un masterat în ştiinţe sociale în cadrul mai-sus pomenitei universităţi romane.
A publicat 30 de volume şi peste 300 de studii
A publicat, editat, coordonat sau tradus 30 de volume şi peste 300 de studii şi articole în reviste şi volume de specialitate din ţară şi străinătate şi a participat cu comunicări la peste 120 de conferinţe, congrese şi simpozioane în ţară şi în străinătate. Este membru în colegiul editorial sau cel ştiinţific a 10 reviste ştiinţifice (2 indexate Web of Science), cercetător asociat al Universităţii din Pretoria, Africa de Sud, secretarul Centrului de Studii Teologice "Ioan Lupaş" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi membru al Institutului de Istorie Eclesiastică "Nicolae Bocşan" de la Cluj. Ca om de radio realizează emisiuni pentru Radio Renaşterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (Bucureşti) şi Radio Someș (Bistriţa).
A primit premiul de excelență în cercetarea științifică de la rectorul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj
În semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată, a primit de-a lungul timpului mai multe premii şi distincţii.
Între cele mai recente se numără titlul de Cetățean de Onoare acordat de către Primăria și Consiliul Local al Comunei Salva și Premiul „Academician Tiberiu Morariu”, acordat de către școala Profesională „Tiberiu Morariu” din Salva.
La data de 24 ianuarie a anului 2021, a fost hirotesit protosinghel, iar în data de 1 martie 2021 a primit premiul de excelență în cercetarea științifică din partea rectorului Universității „Babeș-Bolyai”, clasându-se în primii 2% dintre cercetătorii din lume în domeniul istorie în anul 2019, conform prestigiosului top Stanford.
P.S.: Am ales cuvântul „câștiguri” în titlu intenționat, dar nu m-am referit la bani. Am mizat însă pe asocierea cu partea financiară. În fond e vorba tot de un „câștig” ...chiar dacă pe alt plan.
