Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nava-şcoală Mircea va porni într-un marş de instrucţie în Marea Mediterana şi Marea Neagră- La bord se vor afla 85 de studenţi, dintre care 12 din străinătate

https://ziare.com/
bricul mircea

Nava-şcoală „Mircea” va porni luni, într-un marş de instrucţie în Marea Mediterana şi Marea Neagră, iar la bord se vor afla 85 de studenţi, dintre care 12 din străinătate. Nava urmează să revină în Portul Constanţa la sfârşitul lunii iulie, potrivit news.ro.

Forţele Navale Române au transmis joi, printr-un comunicat de presă, că nava-şcoală „Mircea” va pleca luni, ora 11.00, din portul militar Constanţa,  în marşul internaţional de instrucţie din acest an, având la bord 67 de studenţi din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi 12 studenţi străini de la academii partenere din Bulgaria (2), Germania (2), Polonia (2), Turcia (2), Letonia (2), Spania (1), Italia (1).
Pe durata celor 28 de zile, velierul va acosta în Porturile Pireu (Grecia), Taranto (Italia) şi Izmir (Turcia).
“Tinerii cadeţi prezenţi la bordul navei se vor instrui sub supravegherea instructorilor din Academia Navală «Mircea cel Bătrân» de la bordul navei, scopul marşurilor de instrucţie fiind acela de a le forma viitorilor ofiţeri ai Forţelor Navale Române şi ai Poliţiei de Frontieră – Garda de Coastă deprinderile specifice carierei alese”, se arată în comunicat.
Sursa citată a menţionat că pe timpul staţionării în cele trei porturi, nava-şcoală „Mircea” va avea şi o importantă misiune de reprezentare, velierul fiind declarat oficial, în anul 2019, Ambasador Onorific în Serviciul României, iar în anul 2022 Ambasador al României Sustenabile.
De asemenea, nava simbol a Forţelor Navale Române va promova în porturile în care va ajunge tradiţiile marinăreşti şi şcoala românească de marină. În toate cele trei porturi, velierul va fi deschis pentru vizite.
Velierul va reveni în portul militar Constanţa la data de 31 iulie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.